2.4 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialAutostrada Cernavodă - Medgidia: Tăriceanu a semnat, Boc a construit, Ponta taie...

Autostrada Cernavodă – Medgidia: Tăriceanu a semnat, Boc a construit, Ponta taie panglica

Aşa cum România liberă – Ediţia de SE anunţa încă de săptămâna trecută, ultimul tronson al Autostrăzii Soarelui, cel dintre Medgidia şi Cernavodă, va fi deschis circulaţiei pe patru benzi, astăzi, la ora 15.30. La inaugurare şi-a anunţat prezen-ţa întreaga conducere USL. Nu vor lipsi, aşadar, preşedintele PSD, Victor Pona, preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PC, Daniel Constantinescu. De asemenea, se aşteaptă ca la eveniment să participe majoritatea candidaţilor USL din Constanţa la parlamentare. La inaugurarea pe două sensuri, din iulie 2012, a venit numai Victor Ponta, însoţit de fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Prim-ministrul va sosi cu elicopterul, va vizita campusul de locuinţe sociale din Constanţa şi apoi va decola spre Timişoara.

 

Contractul, semnat în 2008

În noiembrie 2008, deci pe finalul mandatului premierului liberal Călin Popescu Tăriceanu, firma franceză Colas câştiga contractul privind construirea tronsonului Constanţa-Cernavodă din Autostrada Soarelui. Lucrurile nu merg aşa cum trebuie, iar în 2011 contractul este reziliat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). „Măsura a fost luată de CNADNR ca urmare a refuzurilor repetate ale Colas de a continua execuţia lucrărilor invocând diverse motive pentru a justifica întârzierile şi având în vedere lipsa unei planificari şi mobilizări corespunzătoare, precum şi lipsa aprovizionării cu materiale”, se arăta într-un comunicat al instituţiei, în aprilie 2011. CNADNR spunea atunci că francezii nu proiectaseră decât şase kilometri din cei peste 20 ai traseului şi că nu obţinuseră toate avizele necesare, printre care se număra obligatoriu autorizaţia de construire. În plus, acuza compania, Colas că a solicitat suplimentarea bugetului şi prelungirea termenului de execuţie cu doi ani.

Mărul discordiei: avizul de mediu

„România liberă” v-a prezentat pe larg, în octombrie 2010, cazul Colas. Un oficial din cadrul proiectului confirma atunci, sub imperiul anonimatului, că una dintre cauzele pentru care lucrările băteau pasul pe loc era lipsa avizelor necesare. „Pentru 13 kilometri din tronsonul care se întinde de la km 153 la 171, Consiliul Judeţean Cons-tanţa nu a emis certificatul de urbanism necesar. Fără acesta nu se pot întocmi avizele necesare a căror obţinere durează, şi ea, câteva luni, cel mai dificil fiind avizul de mediu. Estimez că lucrările nu pot fi terminate mai devreme de 2013″, a declarat oficialul. Acesta spunea că solicitarea de emitere a certificatului fusese trimisă de jumătate de an către CJC.

Tot pentru „România liberă”, Nicuşor Constantinescu a declarat că de vină este Ministerul Transporturilor. „Ministerul Transporturilor a schimbat însă de nenumărate ori traseul şi acum le-am trimis o solicitare de clarificare asupra acestui traseu necesară pentru eliberarea certificatului”, a declarat acesta. Preşedintele CJC a lăudat, la inau-gurarea celor două sensuri, în iulie, efortul investiţional al Guvernului Ponta.După reziliera contractului, s-a organizat o nouă licitaţie, adjudecată de consorţiul Astaldi-Max Boegl, acelaşi care a realizat şi tronsonul Medgidia-Constanţa. Semnarea contractului a avut loc pe data de 21 septembrie 2011, iar pe 7 octombrie au început lucrările. Cei 20,5 kilometri din acest tronson urmează să fie finalizaţi complet în ianuarie 2013. La sfârşitul lunii iulie 2011 au fost inauguraţi 21 de kilometri din autostradă, de la Mur-fatlar la Constanţa, iar timp de două luni circulaţia s-a desfăşurat pe o singură cale până la finalul lunii septembrie, când a fost dată circulaţiei şi cealaltă cale.

Cele mai citite

China aprobă un plan de 777 miliarde de euro pentru refinanțarea datoriei guvernelor locale

China a anunțat aprobarea unui plan financiar de 6 trilioane de yuani (aproximativ 777,1 miliarde de euro) pentru a sprijini guvernele locale în refinanțarea...

CEO-ul BMW critică vehement interzicerea motoarelor termice după 2035, considerând-o un risc major pentru industria auto

Oliver Zipse, directorul general al BMW Group, a lansat noi critici dure la adresa deciziei Uniunii Europene de a interzice vânzarea mașinilor cu motoare...

Marcel Ciolacu nu crede în implicarea Rusiei în alegerile din România

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD în alegerile prezidenţiale, a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă la Alexandria, dacă are informaţii despre implicarea Rusiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă