9.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialAutostrada Cernavodă - Medgidia se deschide pe 19 iulie

Autostrada Cernavodă – Medgidia se deschide pe 19 iulie

Pe acest tronson al Autostrăzii Soarelui se va circula numai pe o bandă dus, una întors.

 

Pe 19 iulie, la ora 11.00, tronsonul Cernavodă – Medgidia al Autostrăzii Soarelui va fi dat în folosinţă. De fapt, inaugurarea oficială va avea loc cu câteva zeci de minute mai târziu, deoarece chiar de la ora 11.00 este prevăzută să înceapă o conferinţă de presă la nodul rutier Cernavodă, potrivit unei invitaţii transmise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Câteva minute nu înseamnă însă prea mult pentru şoferii care aşteaptă de aproape un sfert de secol (primul tronson a fost dat în folosinţă în 1987). Nici pe 19 iulie nu vom avea însă parte de o autostradă în adevăratul sens al cuvântului. Traficul se va desfăşura pe o singură cale de rulare, în regim de drum naţional, nu de autostradă.

„Pe sectorul Medgidia – Cernavodă se dă drumul în regim de drum naţional, cu indicatoare de drum naţional, cu restricţiile de drum naţional, tocmai pentru a facilita accesul turiştilor la mare. Se va circula cu maximum 80 de kilometri la oră, pe o singură cale, pe două benzi, o bandă pe fiecare sens. De la Medgidia la Constanţa, inclusiv Centura municipiului Constanţa, va fi în regim de autostradă, cu toate segmentările, cu măsurile pentru siguranţa circulaţiei, se va circula cu 130 de kilometri pe oră”, spunea, la începutul lunii, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, după o vizită pe şantierul autos­trăzii Cernavodă – Medgidia.

De asemenea, nici nu poate fi vorba de lucrările obligatorii unei autostrăzi, cum ar fi parcări sau staţii de alimentare cu carburant. Lucrările ar trebui să fie terminate în totalitate în vara anului viitor. Tronsonul va fi însă extrem de folositor pentru că va putea fi folosit în parale cu actualul drum naţional care leagă Constanţa de Cernavodă. Deşi CNADNR nu a anunţat nimic, tot pe 19 iulie ar trebui dat în folosinţă tronsonul Medgidia – Constanţa, de data aceasta în regim de autos­tradă.   Text Box:

Pe acest tronson al Autostrăzii Soarelui se va circula numai pe o bandă dus, una întors.

Cele mai citite

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Târg de Turism: Sejururi de la 193 de lei și vacanțe la preț redus pentru 2025

Târgul de Turism din București, organizat între 21-24 noiembrie, vine cu oferte atractive pentru 2025 Sejururile pe litoral încep de la 193 lei pentru 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă