2.4 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialApă de calitate la staţia de epurare Constanţa Sud

Apă de calitate la staţia de epurare Constanţa Sud

Staţia de epurare a apei din Constanţa Sud, cea mai mare din tot judeţul, este în curs de modernizare.

 

Directorul general al companiei de apă S.C. RAJA S.A., Felix Stroe, a precizat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că acestei unităţi de curăţare a apei uzate i se va adăuga încă o treaptă de epurare. „Este o treaptă terţiară, în care azotul şi compuşii săi vor fi eliminaţi, de asemenea fosforul. După cum ştiţi, azotul, prin compuşii săi, nitraţii şi nitriţii, este extrem de toxic pentru mediu. La fel, fosforul este extrem de periculos pentru mediul înconjurător. Este extrem de important ca în Marea Neagră să ajungă o apă epurată de calitate, însă acest lucru implică şi costuri corespunzătoare”.

Stroe a dat ca exemplu în acest sens chiar staţia de epurare Constanţa Sud, unde cheltuielile de mentenanţă anuale, şi aici intră întreţinerea, energia electrică, salariaţii, intervenţiile neprevăzute, reactivi etc., toate acestea fac peste două milioane de euro pe an. Proiectul de modernizare a staţiei de epurare Constanţa Sud are ca principale obiective eliminarea fosforului şi a azotului, astfel încât Marea Neagră să nu mai fie poluată prin compuşii săi care, prin procesul de circulaţie în natură, pe termen mediu şi lung, ajung în organismele noastre. Un alt obiectiv este reducerea mirosului produs în urma procesului de fermentaţie a nămolului şi acest lucru va fi posibil prin montarea unor centrifuge suplimentare care vor reduce timpul de fermentaţie a nămolului.

De asemenea, se va construi o mică staţie de producere a energiei electrice, care va funcţiona cu biogazul rezultat în urma procesului de fermentaţie. O altă măsură colaterală va fi construirea unui spaţiu mai mare de depozitare a nămolului şi nu în ultimul rând va continua aranjarea perdelelor forestiere, prin plantarea de arbuşti la staţiile de epurare, ca măsură de protecţie împotriva mirosurilor.

12 staţii de epurare

Staţia de epurare Constanţa Sud este una din cele 12 staţii pe care le exploatează în prezent compania de apă S.C. RAJA S.A. Acestora li se adaugă încă cinci, în Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Aşadar, se estimează că până la sfârşitul anului 2013, maximum până în prima jumătate a anului 2014, să fie exploatate 17 staţii de epurare. Staţia de epurare Constanţa Sud deserveşte circa 70% din numărul de locuitori echivalenţi ai oraşului şi aproximativ 60% din punctul de vedere al debitului de apă uzată vehiculată prin reţeaua de canalizare.

Cele mai citite

Leasing operațional pentru start-up-uri și IMM-uri: Soluția ideală pentru flexibilitate financiară

Pentru afacerile mici și la început de drum, orice investiție contează, iar o flotă auto poate însemna un buget semnificativ și mult timp alocat...

Trump își conturează echipa de politică externă: Rubio la Departamentul de Stat și Waltz consilier de securitate națională

Președintele ales Donald Trump își definitivează echipa de politică externă, propunând nume proeminente din Congres pentru funcții esențiale. Senatorul din Florida Marco Rubio este preferat...

Israelul și-ar putea extinde suveranitatea asupra coloniilor evreiești din Cisiordania ocupată în 2025

Ministrul de finanţe israelian Bezalel Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios, de extremă dreapta, a promis luni extinderea în 2025 a suveranităţii Israelului asupra coloniilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă