-3 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialAmortizor pentru scandalul minelor

Amortizor pentru scandalul minelor

Autorităţile din Maramureş şi-au schimbat radical discursul şi au renunţat la ameninţări în doar şase zile de la declanşarea conflictului cu firmele care efectuează lucrări de închidere şi ecologizare a perimetrelor miniere din judeţ. Astfel, prefectul Sandu Bombonel Pocol a trecut de la „situaţia e mai rea decât în fază iniţială” la „lucrările sunt de o calitate impresionantă!”. Conflictul cu miliardarii plătiţi prin Conversmin a pornit cu critici vehemente din partea şefilor autorităţilor judeţene şi a implicat inclusiv „forţele de opresiune” din dotare (Direcţia Finanţelor Publice Maramureş, de exemplu, care anunţa recent că „o firmă cere decontarea a 3 milioane de lei” pentru lucrări presupus fictive). În doar câteva zile, însă, criticii au schimbat şi macazul şi discursul, iar prefectul Pocol a trecut de la dezamagire la impresionare.

„Pacea din Borşa”

„Pacea” cu „ecologiştii minelor” a fost încheiată în Borşa, acolo unde o comisie prefecturală a verificat lucrările de punere în siguranţă a iazurilor de decantare. Dupa ce s-a „mirat că intră atâţia bani în judeţ pentru închiderea perimetrelor miniere şi, practic, situaţia este mai rea decât în faza iniţială”, acum, prefectul de Maramureş a conchis că lucrarile „se inscriu in grafice” şi „sunt capabile de a face faţă unor situaţii care în trecut au condus la accidente ecologice şi poluarea cursurilor de apă”.

Din comisia lui Pocol au făcut parte inginerii Stelian Ivaşcu şi Alexa Bout de la Serviciul de Gospodărire a Apelor, maiorul Ioniţă Sârb de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi inginerul Lucian Manţa de la Consiliul Judeţean. Ei au verificat lucrarile de punere în siguranţă de la şase iazuri de decantare din zona Borşa, iazuri care, în anii 2000 şi 2008, au poluat accidental râurile Cisla, Novăţ, Vaser, Vişeu şi Tisa. „La iazurile de decantare Colbu 1, Colbu 2 şi Novăţ, lucrările executate sunt de 95%, în timp ce la iazurile de decantare D1, D2 şi D3 s-au executat 85% din lucrările prevăzute în proiect. Sunt impresionat de calitatea acestora şi am luat ca şi proba eşantioane din materialele folosite pentru punerea în siguranţă a iazurilor de decantare”, a menţionat prefectul Pocol. Reprezentantul Guvernului în Maramureş a mai explicat că reducerea riscului de poluare transfrontalieră se datorează faptului că el a semnalat problemele factorilor responsabili, „fapt care a condus la luarea unor decizii, alocarea de fonduri şi impulsionarea lucrărilor care se desfăşoară în zona Borşa”.

Cele mai citite

Chiriile exorbitante plătite de statul român

Ministerul Fondurilor Europene achită 2,4 milioane de euro anual, pentru sediul său din nordul Capitalei Fostul ministru al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că...

Chiriile exorbitante plătite de statul român

Ministerul Fondurilor Europene achită 2,4 milioane de euro anual, pentru sediul său din nordul Capitalei Fostul ministru al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că...

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...
Ultima oră
Pe aceeași temă