PSD este partidul cel mai lovit de migratiile politice in judetul Cluj, la jumatatea ciclului electoral. PD si PNL sunt beneficiarii acestor miscari. Astfel, filiala social-democratilor a ramas cu doar 60 la suta dintre alesii locali pe care ii avea dupa alegerile din 2004.
Acum doi ani, in luna iunie, PSD avea in judet un numar de 42 de primari. In prezent, mai are doar 27 sau 25. Cifra exacta nu este cunoscuta pentru ca unele declaratii de apartenenta politica a fost trimise prin posta si inca nu au ajuns la Consiliul Judetean.
Tot din fostul partid de guvernamant au plecat, in ultimele saptamani, si opt viceprimari de comune. Este vorba de cei din comunele Aiton, Apahida, Baisoara, Cornesti, Manastireni, Recea-Cristur, Suatu si Vultureni.
Mai mult, acolo unde au plecat din PSD atat primarul, cat si viceprimarul, acestia au luat cu ei la PD sau la PNL si grupuri importante de consilieri locali, precum si o mare parte a membrilor de partid. In aceste localitati, PSD va trebui sa isi reconstruiasca organizatiile de la zero.
Cele mai mari presiuni, in Cluj
Liderii PSD sustin ca ar fi fost exercitate presiuni din partea unor institutii publice, cum ar fi, de pilda, CJ si Prefectura. In opinia Ancutei Abrudan, acest lucru ar fi demonstrat si de faptul ca in judete in care consiliile judetene sunt conduse de social-democrati, racolarile au fost mai putine, pentru ca si presiunile de natura financiara au fost mai mici asupra alesilor locali. Asa ar fi judetele Hunedoara, Salaj si Bistrita-Nasaud.
Reprezentantii organizatiei judetene a PSD sunt de parere ca presiunile cele mai mari au fost facute in judetul Cluj pentru ca aici activeaza presedintele PD, Emil Boc. Ei sustin ca racolarile masive de alesi locali se vor regasi in raportul de tara care va fi publicat de Comisia Europeana peste doua luni.
In perioada 2000-2004, PSD a aplicat aceleasi metode pentru a racola primarii si alesii locali ai Opozitiei de atunci. Partidul cel mai greu lovit a fost PD, insa au intrat in PSD si multi dintre reprezentantii PNL ori PNTCD.
Fostul senator democrat Iuliu Pacurariu a sesizat atunci Consiliul Puterilor Locale si Regionale din cadrul Consiliului Europei. Reprezentantii acestui for au criticat racolarile masive si au cerut schimbarea unor legi, precum cea a administratiei publice locale si cea a finantelor publice locale.