2.8 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialAlba Golf Challenge, un adevărat succes

Alba Golf Challenge, un adevărat succes

La primul turneu important de golf din 2012, destinat în premieră şi jucătorilor profesionişti, au participat 74 de sportivi din patru ţări.

Week-end-ul prelungit datorat sărbăto-ririi zilei de 1 Mai a început, în localitatea Pianu de Jos din judeţul Alba, cu cel mai important turneu de golf al primăverii în România. Alba Golf Challenge a ajuns la a opta ediţie, una care a intrat în istorie din cel puţin două motive. Până acum, turneul era organizat, în principal, doar cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, însă din acest an şi-a pus serios amprenta asupra acestei întreceri şi compania minieră Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Această implicare a făcut posibil ca, în 2012, turneul de la clubul de golf „Paul Tomiţa” să devină unul internaţional Pro-Am şi, astfel, la startul Alba Golf Challenge să fie prezenţi şi jucători profesionişti. În aceste condiţii, sportivii amatori au avut ce învăţa de la jucătorii pentru care golful reprezintă o carieră de succes.

În total, la turneul care a intrat şi pe lista Federaţiei Române de Golf, au participat 74 de jucători din România, Italia, Slovacia şi Ungaria, iar aceştia au fost împărţiţi în grupe compuse din câte trei amatori şi un profesionist. La finalul celor două zile de concurs, presărate atât cu seriozitate cât şi cu bună dispoziţie, Laurenţiu Coman a câştigat pentru a patra oară la rând turneul de amatori şi s-a ales cu 1.000 de euro. În schimb, o mai mare atenţie a primit în acest an turneul de profesionişti, disputat şi după regulile Tour, acolo unde loviturile executate cu tehnică şi precizie ridicată au făcut deliciul asistenţei. La această categorie, învingător a ieşit italianul Roberto Paolillo, care a fost recompensat cu un premiu de 2.500 de euro.

RMGC, implicare cu succes

De altfel, valoarea totală a premiilor a depăşit 15.000 de euro la categoriile de amatori, profesionişti şi pe echipe. „Prin programul «Aur pentru România», sprijinim performanţa în sport, RMGC fiind deja cunoscută pentru parteneriatele pe care le are în rugby, fotbal şi baschet. Credem că investiţiile în sport sunt esenţiale pentru dezvoltarea sănătoasă şi durabilă a unei comunităţi, iar golful, un sport nobil cu tradiţie în Transilvania, este în acelaşi timp un sport complex, care promovează eleganţa şi fair‑play-ul la cel mai înalt nivel”, a declarat directorul general al RMGC, Dragoş Tănase, compania care a schimbat complet faţa Alba Golf Challenge în acest an, în principal prin aducerea jucătorilor profesionişti. Cu o tradiţie începută în 2005, competiţia de pe cel mai important teren de golf din România a devenit cunoscută, astfel, şi în multe ţări din Europa, iar organizatorii se aşteaptă la o prezenţă şi mai importantă la ediţiile din anii următori. „Consiliul Judeţean Alba organizează această competiţie din anul 2005, pentru jucătorii amatori afiliaţi la cluburile de specialitate. Prin parteneriatul cu RMGC, 2012 este primul an în care am avut posibilitatea să invităm jucători profesionişti, ceea ce a ridicat ţinuta turneului. Acest gen de evenimente, dincolo de miza lor sportivă, sunt importante pentru întreaga comunitate, datorită oportunităţilor pe care le creează pentru dezvoltarea turismului şi a economiei judeţului Alba”, a spus şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel. 

Echipe brut şi net

Pe lângă Laurenţiu Coman şi Roberto Paolillo, câştigători la categoria „amator” şi „profesionist”, la Alba Golf Challenge au existat clasamente şi pentru echipe. Astfel, la categoria echipe BRUT câştigătoare a ieşit formaţia pentru care au jucat amatorii Alexandru Bărbat, Mihai Dorin şi Dorin Mateiu, alături de profesionistul Pipo Cali. În acelaşi timp, în clasamentul pe echipe NET s-au impus Attila Kadar, Iulian Străjan şi Florin Vinesar, care au făcut parte din echipa jucătorului profesionist Ricard Sarkozi. Fiecare echipă s-a ales cu un premiu de 500 de euro.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Biden se laudă pe final de mandat. SUA e lider în „competiția internațională”

Președintele SUA Joe Biden a declarat luni că, datorită activității administrației sale din ultimii patru ani, Statele Unite sunt în prezent lider în 'competiția...

Horoscop 15 ianuarie 2025. Leii trebuie să își păstreze calmul

Horoscop 15 ianuarie 2025. Sfaturi utile pentru fiecare zodie, cu privire la cum să abordeze diferite provocări și cum să se pregătească pentru ziua...

Rusia și războiul său hibrid din Europa, inclusiv în România

O investigație a publicației germane „Die Zeit” a documentat cel puțin 50 de cazuri de spionaj, sabotaj, atacuri cibernetice și alte acțiuni ostile în...
Ultima oră
Pe aceeași temă