» Unele calificari ale scolilor postliceale din Constanta nu mai atrag candidati la admitere.
» Diploma de absolvent al scolii postliceale este cautata indeosebi de postasi si asistenti medicali.
Absolventii invatamantului preuniversitar pot opta sa isi continue studiile in cadrul unor scoli postliceale care pregatesc tehnicieni sau asistenti in diferite domenii de activitate. La Constanta, oferta scolilor postliceale pentru anul scolar 2009-2010 cuprinde opt clase, cu 224 de elevi, insa nu toate locurile au fost ocupate in cele cinci unitati de invatamant care au in planul de scolarizare si clase pentru acest nivel de studii.
Angajatii de la Posta, elevi la postliceal
La Grupul scolar Industrial de Electrotehnica si Telecomunicatii din municipiul Constanta, unitate cu traditie in invatamantul postliceal de 16 ani, se definitiveaza, in aceste zile, lista cu cei 30 de candidati admisi in urma inscrierilor, pe baza de dosare. Directorul unitatii de invatamant, prof. ing. Gheorghe Gavrila, precizeaza faptul ca a solicitat Inspectoratului scolar Judetean (ISJ) doua clase, in domeniul Electronica automatizari, calificarea tehnician electronist telecomunicatii, si in domeniul Servicii, calificarea operator economic diriginte oficiu postal, insa singura clasa care s-a format cuprinde candidati pentru cea de-a doua calificare.
Gheorghe Gavrila explica deficitul de candidati pentru prima calificare, cea de tehnician electronist, prin faptul ca foarte multi absolventi de liceu au optat, in ultima vreme, pentru studiile universitare de scurta durata, dupa sistemul Bologna. Calificarea de diriginte postal este la mare cautare, iar elevii sunt salariati ai Directiei Regionale de Posta. "Avem o colaborare foarte buna cu Directia Regionala de Posta, care, in fiecare an, ne furnizeaza elevi dintre salariatii lor, pe care ii pregatim impreuna cu dumnealor", a precizat directorul Gheorghe Gavrila. Taxa pentru aceasta calificare este 1.500 lei pe an. Anul trecut au absolvit o clasa de tehnicieni si o alta clasa de diriginti postali. "Foarte multi absolventi navalesc catre universitati chiar daca nu au abilitati si competente, in loc sa opteze pentru o calificare care sa le aduca satisfactii foarte rapide.
Diferenta se vede in momentul in care angajatorul doreste sa faca angajarea. Cursantii de la postliceal nu isi pun problema daca gasesc un loc de munca, pentru ca toti absolventii trebuie sa incheie un contract cu un agent economic, deci practic ar avea locul de munca asigurat", completeaza profesorul inginer. Dupa doi ani de zile, absolventii scolii postliceale din cadrul acestui grup scolar primesc certificat care atesta competentele in calificarea respectiva.
Concurenta mare pentru calificarea de asistent medical generalist
Grupul scolar "George Emil Palade" din municipiul Constanta pregateste, din 1990, in mod constant, asistenti medicali generalisti, insa in ultimii trei ani adresabilitatea catre scoala sanitara postliceala a fost foarte mare. "Solicitarea mare se datoreaza si faptului ca sectorul sanitar la ora actuala are multe locuri vacante. Este insuficient numarul de asistente. Multi opteaza pentru munca in strainatate, unde sunt mai bine platiti. Majoritatea candidatilor sunt absolventi de liceu, de diferite filiere, dar sunt si persoane care lucreaza in spital. Acestia sunt absolventi de liceu sanitar si vor sa isi completeze studiile in vederea unei sigurante si a unei salarizari mai bune. Avem si candidati care lucreaza in spital ca infirmiere si ingrijitoare", spune instructor la scoala postliceala sanitara Maria Stanciu.
La aceasta scoala postliceala sanitara, asistentul medical generalist este pregatit printr-un curriculum si un standard de pregatire profesionala aprobat, recunoscut de UE, un motiv in plus pentru care tinerii opteaza pentru aceasta calificare. Sitemul este modular, cu credite. In acest an, pentru admiterea din luna iulie, s-au inscris 156 de candidati si au reusit sa treaca cu bine de proba scrisa 56 de candidati, distribuiti in doua clase. Anul trecut, in acest grup scolar au fost formate trei clase de elevi, dintre care una cu taxa.
STATISTICA
» Oferta ISJ mai cuprinde clase de postliceal si in cadrul altor trei unitati de invatamant. Este vorba de Colegiul Tehnic "Pontica", cu o clasa de 28 de elevi, in domeniul industrie alimentara, calificare profesionala tehnician controlul calitatii produselor agroalimentare. La Colegiul Economic Mangalia s-au aprobat doua clase cu 56 de elevi, in domeniul turism si alimentatie -asistent de gestiune in unitati de cazare si alimentatie, iar la Grup scolar Industrial "Dragomir Hurmuzescu" Medgidia a fost aprobata o clasa cu 28 de elevi, domeniul electronica automatizari, calificarea tehnician electronist – echipamente de automatizare.