2.1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialAgentia Taberelor Scolare Alba nu a trimis nici un elev in vacanta

Agentia Taberelor Scolare Alba nu a trimis nici un elev in vacanta

Nici una dintre institutiile de invatamant din Alba nu trimite grupuri organizate de elevi in taberele scolare din judet sau din tara prin intermediul Agentiei Teritoriale a Taberelor si Turismului Scolar. Acest lucru se intampla pentru prima oara si ar putea fi cauzat de faptul ca institutia nu mai are director de cateva luni.
Subprefectul judetului, Clement Negrut, a declarat ca a sesizat situatia in momentul in care a vrut sa-si trimita copilul intr-o tabara la mare si a aflat ca nu exista grupuri de elevi din Alba inscrise pentru taberele de pe litoral pentru nici o perioada. Apoi a aflat ca nu exista grupuri nici pentru taberele de la munte.
Ca sa-si trimita copiii in vacanta prin reteaua nationala de tabere, parintii din Alba ar trebui sa-i duca personal in locul respectiv, dupa ce s-au asigurat in prealabil ca sunt acceptati intr-un alt grup, din alt judet, lucru destul de dificil daca tinem cont de faptul ca profesorii de la fiecare scoala pleaca in tabara cu un numar fix de elevi si pe majoritatea ii cunosc. De asemenea, la sfarsitul sejurului tot ei ar trebui sa-i aduca inapoi.
Negrut a mai spus ca directorii institutiilor de invatamant din Alba prefera, mai degraba, sa negocieze personal cu administratorii unor tabere sau pensiuni decat sa urmeze calea clasica, prin intermediul Agentiei Teritoriale a Taberelor. Aceasta metoda ar avea avantajele de a fi mai ieftina. De altfel, in ultimul timp, elevii au apelat mult mai rar la tabere, in conditiile in care preturile pentru un sejur de sapte zile pot ajunge la aproximativ 3-4 milioane de lei si uneori chiar mai mult.
Grupuri din alte judete sunt, insa, interesate de taberele din Alba, existand cereri din partea unor grupuri organizate mai ales pentru cea de la Arieseni, de altfel singura care are toate avizele necesare functionarii.
O alta posibila explicatie oferita de subprefect pentru faptul ca elevii din judet au pierdut sezonul taberelor de vara ar putea fi lipsa, in ultimele luni, a unui sef al institutiei.

Cele mai citite

Prognoza meteo pentru Anul Nou și luna ianuarie 2025: Vreme mai caldă decât de obicei

Meteorologii au emis o prognoză detaliată pentru perioada sărbătorilor de Anul Nou și pentru luna ianuarie 2025, anunțând temperaturi mai ridicate decât cele normale,...

Semnale din Est: Numărul companiilor listate la bursa din Singapore, la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii

Bursa din Singapore a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de companii listate, ajungând la 617 în octombrie 2024, cel mai scăzut nivel din...

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă