3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialAdrian Orza: „Stau cel mai bine în sondaje, e normal"

Adrian Orza: „Stau cel mai bine în sondaje, e normal”

Fostul viceprimar al Timişoarei, Adrian Orza, vrea să candideze pentru un post de senator în Parlamentul României şi este convins că, dacă se va afla pe listele electorale din decembrie, timişorenii îl vor vota în număr mare. Orza, vicepreşedinte al PNŢCD Timiş, speră că va fi înscris, în cele din urmă, pe listele Alianţei România Dreaptă (ARD), formaţiune alcătuită din PNŢCD, PDL şi Forţa Civică şi este încrezător că, dintre toţi candidaţii ARD, se află în pole-position pe Timişoara.

 

„Nu candidez în orice condiţii”

„Şi în sondajele USL şi în cele ale ARD eu, dintre toţi candidaţii ARD, stau cel mai bine pe Timişoara, ceea ce este normal, fără falsă modestie. Totuşi, asta nu înseamnă că voi accepta orice doar de dragul de a candida. Vreau să fiu un colector de voturi pentru alianţă pe plan local, dar cu condiţia de a putea să acced în Parlament. Nu vreau să mă vadă nu ştiu cine la televizor, dar nici nu pot să mă duc undeva ca să câştig colegiul, iar apoi să stau acasă. PNŢCD are prioritatea să devină, după mulţi ani, o voce publică şi să acceadă prin candidaţii propuşi în Parlament”, a declarat Adrian Orza. Acesta, împreună cu liderul organizaţiei timişene a PNŢCD, Valentin Moldovan şi cu vicepreşedintele interimar, Florin Briceag, reprezintă cei trei candidaţi ai PNŢCD Timiş pe listele ARD din judeţ.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
00:01:22

VIDEO Marcel Ciolacu la Londra: „Statul român înțelege că fără sprijin pentru comunitate, tradițiile se pierd”

Premierul României promite investiții în educație, sănătate și sprijin pentru românii care doresc să revină acasă: „Numai prin servicii de calitate putem spera că...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...
Ultima oră
Pe aceeași temă