Aproape 1.400 de cadre didactice din Mureș au de încasat drepturi salariale totale de 500.000 de lei în urma proce-selor intentate statului român ca urmare a neaplicării unor legi. Cei mai mulţi dintre ei, aproape 750 de dascăli, au dat în judecată statul și așteaptă să își primească majorarea salarială de 50% prevăzută în Legea 221 din 2008, care a fost în vigoare timp de șase luni. Dascălii mureșeni au dat statul în judecată pentru neaplica-rea legii și au primit câștig de cauză, iar suma totală pe care o au de încasat se ridică la circa 500.000 de lei. „La un moment dat ne vom sătura de atâta
deontologie și avem dreptul la un trai mai bun, deoarece nici facturile, nici cmpărăturile nu așteaptă să fie amânate”, spune Densilla Man, învăţătoare în Târgu-Mureș. Dumitru Matei, șeful IȘJ Mureș, spune că plata acestor drepturi salariale a început deja. „În cuantum destul de redus, aproximativ 20 la sută, sumele au fost achitate, restul sumelor vor fi eșalonate”, a explicat Dumitru Matei.