19.3 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSpecial450.000 de lei pentru reconstrucţia ecologică a Deltei

450.000 de lei pentru reconstrucţia ecologică a Deltei

Autorităţile investesc în amenajările Carasuhat din localitatea Murighiol şi Zagăn din municipiul Tulcea.

 

Conducerea Ad­ministraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) speră ca lucrările de reconstrucţie ecologică a lacului Murighiol să se finalizeze până în 2013, deşi sumele acordate pentru lucrări sunt destul de mici. Directorul executiv al ARBDD, Cornelia Benea, a declarat ieri pentru AGERPRES că valoarea totală a lucrărilor din Murighiol este de 6,5 milioane de lei, însă suma alocată în acest an pentru lucrările de reconstrucţie ecologică este de 450.000 de lei.

„Reconstrucţia ecologică funcţionează poate nu aşa cum ne-am fi dorit noi, dar cred că şi aceşti paşi mici sunt importanţi. Mai sunt două lucrări de reconstrucţie ecologică ce au şanse de a fi aprobate de Autoritatea de management a POS de Mediu şi aşteptăm rezultatele evaluării”, a afirmat Benea. Cele două lucrări vizează reconstrucţia ecologică a amenajărilor Carasuhat din localitatea Murighiol şi Zagăn din municipiul Tulcea, acestea fiind primele două lucrări de gen solicitate de autorităţile locale. „Sunt două lucrări de reconstrucţie ecologică importante.

Dacă, de exemplu, s-ar pune în practică proiectul Primăriei Tulcea de reconstrucţie ecologică a zonei Zagăn, ar fi nemaipomenit din punct de vedere turistic”, a arătat reprezentanta ARBDD.

Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Delta Dunării a început încă din 1990 o colaborare cu Fondul Mondial pentru Natură, până în prezent peste 16.000 de hectare din Delta Dunării fiind redate naturii. Acesta este cel mai complex proces de gen desfăşurat vreodată în Europa, conform informaţiilor oficiale.  

Cantitate mai mare de peşte

Reconstrucţia ecologică a unor amenajări din Deltă conduce la o producţie mai mare de peşte cu circa 34 de kilograme pe hectar, la o creştere a suprafeţelor cu stuf, care devin filtru biologic, dar şi a celor cu păduri naturale, păşuni pentru creşterea animalelor şi plante medicinale, zonele respective devenind mult mai atractive şi din punct de vedere turistic.

Cele mai citite

Cercetătorii descoperă rămășițele unor mastodonți din Epoca de Gheață în Peru

Rămășițele fosilizate a trei mastodonți din Epoca de Gheață au fost descoperite în Anzii peruvieni, stârnind întrebări despre cum au ajuns aceste creaturi uriașe...

Adolescentă la volan urmărită de poliție pe străzile din București. A avariat cinci mașini

O tânără de 17 ani a fost urmărită în trafic de polițiști pe străzile din București. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 3 dimineața,...

„I-am transmis un ultim avertisment”. Probleme pentru Louis Munteanu, după escapada din club

Neluțu Varga, patronul CFR Cluj, s-a arătat deranjat de comportamentul lui Louis Munteanu, după ce atacantul a fost surprins petrecând într-un club până în...
Ultima oră
Pe aceeași temă