Directia de Sanatate Publica Constanta intentioneaza sa desfiinteze Centrul de Sanatate din Baneasa. Motivul este legat de rentabilitate si de incapacitatea de a asigura asistenta medicala. Angajatii unitatii sustin ca, de fapt, la mijloc sunt interese… politice. Carnetul de partid al managerului Marin Badea, pe de o parte, si „trecerea” de care se bucura Cristian Nicoara de la Spitalul Cernavoda sunt motivatiile pentru care aproape 30.000 de oameni din zona sunt ca si condamnati.Directia de Sanatate Publica Constanta a decis ca este necesar sa reorganizeze si sa restructureze Centrul de Sanatate de la Baneasa. Managerul institutiei, Marin Badea, a trimis memorii la minister si la structurile judetene in care explica necesitatea mentinerii centrului in actuala formula. „Centrul de Sanatate este situat la 140 kilometri fata de municipiul Constanta si la 85 de Medgidia”, sustine Marin Badea in memoriul adresat Consiliului Judetean Constanta. Zona de activitate a centrului cuprinde sapte comune, 32 de sate. Daca s-ar aplica masurile de restructurare, cazurile medicale trebuie rezolvate la Spitalul Orasenesc din Cernavoda (la care, in acest moment, se poate ajunge doar prin Medgidia!).
In absenta directorului plecat in concediu, medicul Nina Marinciuc a declarat ca motivele invocate de conducerea DSP in ceea ce priveste restructurarea activitatii medicale la Baneasa nu sunt justificate decat in mica masura. „In acest moment, la Baneasa sunt 27 de internari pe Medicala si Pediatrie si alte 50 pe Psihiatrie”, a declarat Nina Marinciuc.
Cu alte cuvinte, unitatea este ocupata aproape integral. Din cele 80 de paturi existente sunt neocupate doar… trei.
Fara datorii
Contabilul-sef al unitatii, Emilia Petcu, sustine ca unitatea nu are nici un fel de datorii. De fapt, din acte reiese ca de ani buni nu s-au mai inregistrat nici un fel de restante la plata. Mai mult chiar, pentru centru s-a cumparat aparatura necesara investigatiilor si analizelor in asa fel incat bolnavii sa nu fie nevoiti sa se deplaseze in alte localitati pentru a-si controla sanatatea. „Este adevarat ca nu avem medici pediatru si ginecolog, dar nu este vina nimanui! Posturile au fost scoase la concurs in repetate randuri, dar specialistii nu vor sa vina. S-a lucrat cu stagiari, dar Casa nu le plateste salariile tocmai pentru ca au acest statut. Dupa ce stau cateva luni, medicii pleaca la clinici pentru efectuarea stagiului, pentru ca asa spune legea. Nimeni nu poate sa regleze situatia, nici macar ministrul Sanatatii”, a sustinut medicul Martiniuc.
Generalistul care tine locul directorului este de parere ca masurile in ceea ce priveste Baneasa au un puternic iz politic. Actualul manager, care munceste la Baneasa de peste 20 de ani, a declarat ca renunta la functie daca acest lucru ar fi in masura sa influenteze decizia privind restructurarea si reorganizarea unitatii.
Mai bine nasc
in salvare…
Responsabilii care au luat decizia restructurarii centrului au considerat ca aceasta solutie este cea mai buna. Nu s-a tinut cont insa de conditiile reale. „Este vorba depre 30.000 de oameni care locuiesc in zona si ale caror posibilitati financiare sunt mai mult decat limitate. Medicii de familie nu se inghesuie sa deschida cabinete, iar cei care au avut acest curaj sunt mai mult pe drumuri intre Casa Judeteana de Asigurari si localitati. In aceste conditii, problemele de sanatate se rezolva la centru. In cazul nasterilor, gravidele sunt trimise la Constanta, dar, in absenta medicului specialist, exista posibilitatea ca astfel de situatii sa se rezolve la Baneasa. Unde trimiti un copil intepat de albine, din moment ce trebuie intervenit rapid, altfel exista riscuri mari in ceea ce priveste transportul la o unitate care este la o suta de kilometri departare”, a sustinut Nina Martiniuc.
Apa la moara
lui Nicoara
Toate cazurile de la Baneasa ar trebui preluate de Spitalul din Cernavoda, condus de Cristian Nicoara, despre care s-a tot scris in editia de Dobrogea a „Romaniei libere”.
Au fost semnalate abuzuri atat asupra angajatilor unitatii, cat si in modul in care sunt cheltuiti banii publici. Culmea este ca, in prima faza, conducerea DSP a dat semn ca ar vrea sa clarifice situatia de la Spitalul Orasenesc. S-au efectuat controale despre al caror rezultat nu se stie nimic.
In ultima vreme insa doctorul Nicoara semneaza circularele pe care le emite cu titulatura „manager”, fara precizarea „interimar”. Prin unitate se zvoneste ca lucrurile ar fi „aranjate” in ceea ce priveste examenul prin care urmeaza sa fie desemnata noua conducere: una este data la care ar urma sa se tina concursul pentru ocuparea postulului de manager, pe care Nicoara da de inteles ca l-a castigat deja.
Pe la colturi se vorbeste ca medicul-manager ar trebui luat la intrebari pentru ca l-a batut pana l-a lasat lat pe Mihai Bulei, bolnav psihic, omul care muncea la ferma directorului si spala mortii. Motivul pentru care Mihai ar fi incasat „corectia” ar fi fost legat de unul dintre cainii directorului pe care baiatul era sa il calce din greseala.
De mai bine de o luna, nu se mai stie nimic despre Mihai. Angajatii spitalului spun ca nu o data l-au auzit spunand ca, daca ar fi aruncat pe drumuri, si-ar pune capat zilelor.
Masura de restructurare a Centrului de la Baneasa nu face altceva decat sa-i dea apa la moara lui Cristian Nicoara care, dintr-o data, a renuntat la gandul de a parasi Cernavoda din moment ce s-a apucat sa faca cursuri de manager, in asa fel incat, daca va promova concursul, sa stie bine cu ce se mananca… functia.