1.1 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecial2.000 de constănţeni „compostaţi" de maidanezi

2.000 de constănţeni „compostaţi” de maidanezi

Anul trecut, medicii au tratat 1.904 persoane muşcate de câini, pisici, cai şi mistreţi.

 

Cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa îngrijesc zilnic 10-15 pacienţi care ajung la spital după ce au fost muşcaţi de animale. Numai de la începutul anului şi până în prezent au fost înregistraţi la Serviciul Antirabic 263 de constănţeni muşcaţi. În cursul anului trecut au fost înregistrate 1.904 cazuri, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase cheltuind 200.000 de lei numai pe profilaxie antirabică, dar şi antitetanică. „Este o cifră îngrijorătoare, iar pentru un singur pacient cheltuim în jur de 500 de lei”, a precizat directorul SCBI, dr. Stelas Halichidis. Din fericire, spitalul dispune de dozele de vaccin necesare administrării tratamentului în urma muşcăturilor animalelor. Managerul a mai spus că o singură doză de vaccin costă 43 de lei, iar o schemă de vaccin antirabic presupune cinci vaccinări, deci 210 lei pentru fiecare persoană în parte. Dr. Halichidis spune că rabia poate fi letală.

Ca urmare, cei care sunt muşcaţi de un animal de casă sau unul sălbatic trebuie să se prezinte de urgenţă la medic: „Este adevărat că rabia a fost eradicată, dar este mai bine ca oamenii să aibă grijă de ei”. O soluţie pentru diminuarea acestor cazuri ar fi ca patrupedele să fie strânse de pe străzi, însă, din păcate, aceasta este o acţiune foarte costisitoare. Judeţul Constanţa dispune la momentul actual de un singur adăpost pentru câinii fără stăpân, cu o capacitate de 360 de locuri. Direcţia de Servicii Publice, Deratizare şi Dezinsecţie din cadrul Primăriei Constanţa a încheiat cu SC Alf¬mob Exim SRL un contract pe o perioadă de patru ani pentru serviciile de ecarisaj. Programul de prindere, sterilizare şi marcare a câinilor comunitari nu dă prea multe rezultate, câinii vagabonzi înmulţindu-se într-un ritm alert. În acelaşi timp, serviciul de ecarisaj nu dispune de personal suficient pentru prinderea câinilor, iar numărul celor „compostaţi” de patrupezi creşte de la an la an tot mai mult.

Cele mai citite

Răzvan Lucescu scapă ieftin! I-a fost redusă suspendarea

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei PAOK Salonic, a primit inițial o suspendare de 4 luni după ce a avut o altercație cu trei suporteri ai...

Un bărbat din București este căutat de Poliție după ce a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino

Un bărbat din Bucureşti a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Omul a abandonat unul pe drum, după ce probabil şi-a dat...

Spania intenționează să impună o taxă de 100% pentru proprietățile achiziționate de rezidenți non-UE

Guvernul din Spania, condus de prim-ministrul Pedro Sánchez, a anunțat un plan radical de a introduce o taxă de până la 100% din valoarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă