23.2 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialSpărgători de locuinţe prinşi după ce au fost urmăriţi cu maşina

Spărgători de locuinţe prinşi după ce au fost urmăriţi cu maşina

Patru spărgători de case care încercau să fugă de poliţişti au fost prinşi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce au lovit cu maşina patru autoturisme parcate în zona intersecţiei bulevardelor Şincai şi Cantemir din sectorul 4, informează Poliţia Capitalei.

„În perioada iunie – iulie 2013, poliţiştii bucureşteni au documentat activitatea unei grupări infracţionale al cărei lider este suspectat ca având preocupări pe linia comiterii infracţiunii de furt din locuinţă, prin metodele «rupere butuc» sau «escaladare», pe raza municipiului Bucureşti”, se arată într-un comunicat remis sâmbătă de Poliţia Capitalei.

Conform anchetatorilor, în jurul orei 3.30, în timp ce erau filaţi de poliţişti, patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 28 de ani, au sărit gardul în curtea unei case din sectorul 5, după care au spart uşa şi au furat ceasuri, bijuterii şi bani, prejudiciul total fiind evaluat la aproximativ 87.000 lei.

Ulterior, poliţiştii au încercat să-i blocheze în trafic pe cei patru suspecţi care voiau să fugă cu o maşină, însă aceştia au forţat barajul. În timpul urmăririi, şoferul a pierdut controlul maşinii, iar aceasta a lovit patru autoturisme parcate în zona intersecţiei bulevardelor Şincai şi Cantemir.

 

În urma accidentului, unul dintre suspecţi a fost rănit uşor şi a fost transportat la spital.

Toţi cei patru suspecţi au fost reţinuţi.

Surse din Poliţie au declarat, pentru MEDIAFAX, că banda de spărgători este cunoscută sub numele de gruparea „Damache” şi este suspectată de mai multe furturi din locuinţe atât în Bucureşti, cât şi în judeţul Ilfov.

Suspecţii au fost prinşi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 4, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 şi cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Cele mai citite

Două minivacanțe la sfârșit de an, dintre care una ar putea să aibă șapte zile

Guvernul ar putea acorda mai multe zile libere suplimentare în perioada sărbătorilor de Crăciun și Revelion, creând astfel minivacanțe prelungite pentru angajați. De Crăciun,...

Diavolul și motanul

În zodiacul chinezesc în care nici chinezii nu mai cred, anul 2024 este anul Dragonului de Lemn. Cum noi nu avem încă un zodiac...

Două persoane au fost atacate de urs în Brașov și au ajuns la spital

Două persoane au fost atacate de un urs, duminică seară, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Victimele sunt o fată de 14 ani, însărcinată...
Ultima oră
Pe aceeași temă