5 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialProcurorii au dispus efectuarea unei expertize tehnice în dosarul lui Şerban Huidu

Procurorii au dispus efectuarea unei expertize tehnice în dosarul lui Şerban Huidu

Procurorii au dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier provocat de Şerban Huidu, în urma căruia au murit trei persoane, potrivit Mediafax.

Obiectivele expertizei dispuse au în vedere inclusiv cererile formulate de aparţinătorii victimelor. Expertiza dispusă urmează să fie făcută de experţi ai laboratorului interjudeţean din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Parchetul instanţei supreme.

Probele administrate până în prezent în dosarul în care Şerban Huidu este învinuit pentru ucidere din culpă arată că acesta a provocat accidentul întrucât nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic pe carosabil umed, susţin procurorii.

În acest dosar, Parchetul Judecătoriei Braşov a început în 18 octombrie urmărirea penală faţă de Şerban Huidu, pentru uciderea din culpă a trei persoane.

În cauză au fost formulate concluziile medico-legale cu privire la decesul celor trei persoane care se aflau în autoturismul Dacia, stabilindu-se că moartea a fost violentă, cauzată de hemoragii interne şi externe, consecutive, în principal din cauza rupturilor de organe interne.

De asemenea, la dosar au fost depuse şi rapoartele de expertiză medico-legală întocmite pentru celelalte persoane implicate în accident, stabilindu-se că cei doi copii ai lui Şerban Huidu, în vârstă de 2 şi 4 ani, au suferit leziuni care necesită pentru vindecare sub zece zile de îngrijiri medicale (fapt care nu atrage răspunderea penală). Celelalte două pasagere ale autoturismului condus de Huidu, respectiv soţia acestuia şi bona copiilor, au avut leziuni care necesită pentru vindecare sub 60 de zile de îngrijiri medicale şi au precizat că nu formulează plângere prealabilă, mai arată Parchetul instanţei supreme.

În urma accidentului provocat de Huidu şi-au pierdut viaţa Ioan Garbis, Magda Drăghici şi Ştefan Lungu Balogh, cei trei fiind colegi la o firmă din Braşov. Ei se îndreptau spre Aeroportul Otopeni pentru a aştepta un client din străinătate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă