8.5 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSpecialProcesul Elena Udrea vs Olguţa Vasilescu, la Judecătoria sectorului 5

Procesul Elena Udrea vs Olguţa Vasilescu, la Judecătoria sectorului 5

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 încep, marţi, procesul în care ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a dat-o în judecată pe Lia Olguţa Vasilescu, senator PSD.

 

”Din cauza unor acuzaţii extrem de grave formulate în mass-media de Olguţa Vasilescu la adresa mea, acuzaţii care nu au niciun fundament real, dar care mi-au adus importante prejudicii morale, am depus la Judecătoria Sectorului 5, o cerere de chemare în judecată a acesteia”, a anunţat Elena Udrea, într-un comunicat de presă remis Agerpres.

”Efectul preconizat de pârâtă prin lansarea unor acuzaţii de o asemenea gravitate este uşor de intuit: cele mai multe mijloace de informare – atât scrise, cât şi audio-vizuale au preluat afirmaţiile incriminatoare. Aşa cum rezultă din chiar conţinutul afirmaţiilor pârâtei, aceasta nu îşi poate proba afirmaţiile. Deşi recunoaşte neechivoc că afirmaţiile sale sunt bazate pe zvonuri, pârâta nu poate proba nici măcar existenţa acelor zvonuri. De altfel, nu pot exista asemenea probe deoarece, aşa cum am mai afirmat, nu am nicio legătură cu arestarea primarului Craiovei, după cum nu am nicio legătură cu vreuna dintre firmele cu interese de afaceri în respectiva zonă”, susţine Elena Udrea.

Democrat-liberala precizează că a cerut instanţei ”să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile”, pentru prejudiciul moral pe care aceasta i l-a adus.

De cealaltă parte, Olguţa Vasilescu a replicat: ”S-au scumpit poşetele Vuitton?”. Aceasta susţinea, într-o declaraţie dată la Craiova la începutul lunii martie, că exista un zvon potrivit căruia ”Antonie Solomon va da cu subsemnatul la DNA şi că va fi chiar arestat cu cătuşe, pentru că a scos de pe piaţă firmele doamnei Udrea”.

Cele mai citite

Incendii devastatoare în California de Sud: 31.000 de persoane evacuate

Pompierii din California de Sud se confruntă cu o nouă provocare: două incendii majore au izbucnit în regiune, obligând peste 31.000 de persoane să...

Rusia a reacționat după declarațiile lui Trump care a amenințat cu noi sancțiuni

Rusia este pregătită pentru un dialog egal cu Statele Unite și așteaptă semnale din partea Washingtonului, însă acestea nu au fost încă primite, a...

„Prime nerușinate” la Romsilva: Ministrul Mediului promite reorganizarea Regiei și stoparea abuzurilor financiare

Ministrul Mediului a afirmat că bonificații exorbitante au fost acordate masiv în cadrul Regiei Romsilva Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a calificat drept „nerușinată” prima de...
Ultima oră
Pe aceeași temă