Primarul din Cogealac, Hristu Cati, şi viceprimarul comunei, Mihai Dore, au fost repuşi în funcţie după ce aceştia au fost puşi în libertate de instanţă, sub control judiciar, transmite corespondentul Mediafax.
Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, a anunţat, vineri, că a emis ordinele de revocare a suspendării de drept a mandatului primarului comunei constănţene Cogealac, Hristu Cati, precum şi al viceprimarului şi consilierului local Mihai Dore, ca urmare a ridicării măsurilor de arestare preventivă a acestora.
Astfel, începând cu această dată, cei doi îşi pot relua funcţiile deţinute până la jumătatea lunii august, când au fost suspendaţi după ce au fost arestaţi preventiv în cazul scandalului de la parcul eolian din localitate.
Primarul Cati Hristu şi viceprimarul Mihai Dore, alături de alţi cinci locuitori din Cogealac, au fost trimişi în judecată pentru implicare în scandalul de la parcul eolian din localitate.
Cei şapte au fost cercetaţi în stare de arest preventiv până în data de 1 septembrie, când instanţa Tribunalului Constanţa a decis eliberarea provizorie a acestora sub control judiciar.
Primarul Hristu Cati, viceprimarul Mihai Dore şi fratele acestuia, Nicolae Dore, Ilie Coman, Daniel Cornea, Pavel Copilescu, Mitică Lenu şi Florian Barbu au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a liniştii publice.
De asemenea, în cazul primarului Hristu Cati procurorii au reţinut şi infracţiunea de ultraj şi de instigare publică şi apologia infracţiunilor.
În urmă cu o lună şi jumătate, ei au provocat un scandal la parcul eolian pe care grupul CEZ intenţionează să-l ridice în localitate.