3.7 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialPercheziţii la traficanţi care au dus 150 de tinere în Italia şi...

Percheziţii la traficanţi care au dus 150 de tinere în Italia şi le-au obligat să se prostitueze

Procurorii DIICOT vor audia miercuri 31 de persoane, în urma a 26 de percheziţii în Olt, Gorj şi Dolj, acestea fiind suspectate că au racolat peste 150 de tinere cu vârste între 16 şi 18 ani, pe care le-au dus în Italia şi le-au obligat să se prostitueze, obţinând astfel peste două milioane de euro, relatează Mediafax.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au făcut, miercuri, 26 de percheziţii domiciliare, dintre care 19 în Balş, trei în judeţul Gorj, două în municipiul Târgu Jiu şi câte una în judeţul Olt şi în oraşul Filiaşi, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat transfrontalier, constituit pe raza judeţelor Olt şi Gorj, specializat în traficul de persoane, traficul de minori, proxenetism şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, cei 50 de membri ai grupării au racolat peste 150 de tinere, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, din judeţele Olt, Dolj, Vâlcea, Argeş, Teleorman şi Gorj.

„Victimele erau transportate în Italia şi obligate la practicarea prostituţiei în oraşul Milano şi în zonele adiacente, sumele de bani obţinute fiind predate învinuiţilor”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Membrii grupării au obţinut din activitatea infracţională peste două milioane de euro, a precizat sursa citată.

În urma percheziţiilor, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova vor fi audiate 31 de persoane.
Cercetările în această cauză au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Craiova şi cu suportul tehnic al SRI – Secţia Judeţeană Olt.

Cele mai citite

Elena Lasconi: Înainte de orice, sunt un om care dorește binele României

Liderul USR, Elena Lasconi, a vorbit despre acordul partidelor proeuropene de a intra împreună la guvernare și a spus că momentul „foarte greu” prin...

Doi morți în urma unui accident rutier de pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Doi bărbaţi au decedat, marţi seară, într-un grav accident rutier care a avut loc pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Din primele verificări a reieşit...

România, în centrul deciziilor economice la Bruxelles

România primește o perioadă extinsă de ajustare fiscală de 7 ani România se numără printre cele cinci state membre cărora li s-a aprobat o perioadă...
Ultima oră
Pe aceeași temă