Motivarea arestării pentru şantaj a directorului general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, dezvăluie atât implicarea lui Dan Voiculescu şi a fiicei sale, Camelia, ca actori interesaţi de evoluţia încheierii contractului de 20 de milioane de euro cu RCS&RDS, cât şi amploarea participării jurnaliştilor grupului la astfel de practici.
Printre participanţii la şantaj, cu sau fără voie, care vor fi audiaţi de procurorii anticorupţie (în afară de Dan şi Camelia Voiculescu) ar fi: Dan Matiescu, directorul general al INTACT Publishing, conducerea cotidianului „Jurnalul Naţional”, jurnaliştii de la acest cotidian care au făcut ancheta, realizatorii spotului publicitar prin care se anunţau dezvăluiri incendiare de dare de mită în fotbal – 3,5 milioane euro – şi responsabilii cu difuzarea acestui spot de circa 41 de ori la posturile TV ale trustului.
Dan Matiescu, directorul general al Intact Publishing, va fi audiat deoarece sub semnătura sa au fost trimise întrebări în legătură cu subiectul şantajului, respectiv contractul de
3,5 milioane de euro, semnat de victimele şantajului, Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS, şi Mitică Dragomir, asociat unic al SC BODU SRL şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal.
De asemenea, specialiştii consultaţi de „România liberă“ spun că va fi audiat şi Mugur Ciuvică deoarece, la câteva ore după ce directorul general al ANTENA TV GROUP, Sorin Alexandrescu, a fost ridicat de pe stradă de procurorii DNA, el a publicat, pe pagina Grupului de Investigaţii Politice, conţinutul contractului (folosit ca şantaj de Alexandrescu) dintre RCS&RDS şi Mitică Dragomir de 3,5 milioane de euro.
Specialiştii consultaţi de „România liberă“ încă de vineri ne-au precizat că demersul lui Ciuvică, apropiat Antenelor, ar putea fi interpretat ca preconstituire de probe, iar autorul ar putea fi audiat de procurori şi ar putea risca şi învinuirea, fie de favorizare a infractorului, fie de complicitate, în funcţie de probatoriul care se va administra.
Cert este că în ceea ce îl priveşte pe directorul general al ANTENA TV, Sorin Alexandrescu, judecătoarea care a decis arestarea sa preventivă a scris în motivare:„Analizând şi coroborând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine că sunt probe sau indicii temeinice, în sensul (…) că inculpatul Alexandrescu George Sorin a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracţiunea de şantaj în formă agravată“.
În fapt, Sorin Alexadrescu, folosindu-se de un contract de 3, 5 milioane de euro, semnat între RCS&RDS (prin administratorul Ioan Bendei) şi o firmă a lui Mitică Dragomir (preşedintele Ligii profesioniste de Fotbal), i-a şantajat pe cei doi pentru a obţine semnarea unui contract cu RCS&RDS, de retransmisie a emisiunilor posturilor TV ale trustului, în valoare de 20 de milioane de euro.
Pe Bendei, Alexandrescu îl şantaja pentru a-l determina să convingă patronatul RCS&RDS să semneze cu ANTENA un contract pe 5 ani de 20 de milioane de euro pentru retransmiterea emisiunilor posturilor TV. În caz contrar, prin publicitatea negativă exercitată de grupul ANTENA, compania RCS&RDS ar fi avut pierderi serioase la Bursa de la Londra.
Pe Mitică Dragomir, Alexandrescu l-a şantajat pentru a face presiuni asupra lui Bendei, în contextul în care tot Mitică Dragomir a semnat, în 2009, un contract cu RCS&RDS ( în consorţiu – culmea! – cu ANTENA) de 109 milioane de euro, prin care operatorul de cablu (în consorţiu cu ANTENA) a cîştigat transmisia meciurilor de fotbal din Ligă.
Alexandrescu susţinea în faţa victimelor sale că Mitică de la Ligă a primit o mită camuflată de 3,5 milioane de euro pentru a da RCS&RDS contractul de transmitere a meciurilor de fotbal, iar ca să fie mai convingător, posturile TV din trust transmiteau spoturi publicitare despre aceste dezvăluiri incendiare de mită în fotbal.
Ioan Bendei a denunţat şantajul la data de 16 aprilie, anul acesta. El a purtat pe el tehnică şi a filmat/înregistrat toate întâlnirile cu directorul ANTENA, Alexandrescu, directorul general al ANTENA, iar Mitică Dragomir, în declaraţia dată procurorilor, a confirmat şantajul, dând toate amănuntele.
În afară de aceste probe, la dosar mai există şi alte înregistrări de convorbiri telefonice, inclusiv între directorul ANTENA şi Dan şi Camelia Voiculescu, care erau interesaţi de contractul cu RCS&RDS (dialoguri redate pe romanialibera.ro), ale altor persoane din trust cu care vorbea Sorin Alexandrescu.
La luarea deciziei de arestare a lui Alexandrescu au mai contat declaraţiile „martorilor audiaţi în cauză: Dinei Mihai (filele 129-144 vol.I d.u.p.), Dragomir Dumitru (filele 146-150 vol.I d.u.p.), Bădiţă Florin Bogdan (filele 160-163 vol.I d.u.p.)”.
Surse judiciare spun că pe rolul DNA ar exista şi dosarul în care se fac cercetări cu privire la condiţiile în care RCS&RDS a încheiat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma lui Mitică Dragomir, SC BODU SRL. Specialiştii spun că ar fi practic imposibil pentru procurori să-i pună sub învinuire pe semnatarii contractului deoarece Ioan Bendei, care a semnat pentru RCS&RDS, a denunţat acest contract ca subiect al şantajului ANTENA, iar Mitică Dragomir a recunoscut acest contract şi a dat toate detaliile, inclusiv despre şantaj. Legea îi exonerează pe făptuitori de răspunderea penală în cazul în care dau toate detaliile despre cauză înaintea începerii urmăririi penale în dosar. Or, Bendei şi Dragomir au dat aceste detalii înainte de începerea urmăririi penale, spun specialiştii consultaţi de „România liberă“, iar consecinţa ar fi exonerarea de vină.