7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialParteneriatul profitabil dintre avocaţi şi judecători sau mafia durerii

Parteneriatul profitabil dintre avocaţi şi judecători sau mafia durerii

România ocupă primul loc în Europa în ceea ce priveşte despăgubirile acordate de instanţe familiilor celor decedaţi în accidente rutiere. Suntem, de altfel, una dintre puţinele ţări civilizate fără o legislaţie clară în ceea ce priveşte daunele morale pentru vătămări corporale şi decese. Totul este la mâna judecătorilor, iar judecătorii…sunt şi ei oameni, cu sensibilităţi, dar şi cu nevoi materiale mai mici sau mai mari. Tocmai acest lucru îl speculează cu din ce în ce mai mare succes o mână de avocaţi „specializaţi”. Utilizând tehnici şi reţele bine puse la punct, ei reuşesc să obţină decizii judecătoreşti, unele de neînţeles, prin care familiile victimelor din accidente rutiere primesc sute de mii sau chiar milioane de euro. Măcar dacă banii ar ajunge la familii, însă niciodată nu se întâmplă aşa întrucât avocaţii opresc un “onorariu” care, de cele mai multe ori, nu scade sub 60% din suma obţinută.

O poveste „de prietenie“ care sfidează legea şi logica

Un caz care ar avea toate şansele să ajungă în Cartea Recordurilor are loc în Satu Mare acolo unde o judecătoare s-a lăsat convinsă de un prieten de familie (în acest caz, avocat al uneia dintre părţi) să acorde despăgubiri de 1,7 milioane de euro familiei unei victime dintr-un accident rutier. Cazul este însă mult mai ciudat de atât. Familia Roatiş – beneficiarii despăgubirii – nu a fost singura care a suferit din cauza respectivului accident. O altă familie, Sabău, a pierdut unul dintre membri în exact acelaşi eveniment. Ei bine, această familie a primit doar 35.000 de euro. Ce a determinat judecătorul să facă o distincţie atât de amplă între despăgubirile acordate celor două familii? Un răspuns poate sta în relaţia pe care avocatul celor două familii o are cu concubinul judecătoarei din acest caz, Paula Gabriela Ştefan. Cunoştinţele spun că Alexandru Rădulescu, apărătorul părţilor vătămate, este prieten din facultate cu Liviu Mureşan, concubinul judecătoarei, de asemenea avocat de meserie. De altfel, magistratul este cunoscut în mediul juridic ca având un comportament instabil şi uneori violent. Fostul soţ al acesteia a fost implicat în mai multe acţiuni care au încălcat legea. Este important de spus că ambele familii au venituri modeste, aceasta fiind una dintre “calităţile” pe care trebuie să le îndeplinească familiile preferate de vânătorii de daune morale.

La două capete. Judecată pe fugă

După ce a văzut că se poate mai mult, avocatul a convins şi familia care primise iniţial 35.000 de euro şi care semnase deja înţelegerea cu societatea de asigurări să ceară o sumă cu mult mai mare. Deloc întâmplător, suma se ridică la 1,7 milioane de euro, adică exact cât a primit cealaltă familie. Până la urmă şi familia Sabău urmează să primească mai mult, adică 200.000 de euro, după cum a decis un judecător de la Tribunalul Satu Mare. Chiar şi această sumă este imensă, fiind de cinci ori mai mare decât media despăgubirilor acordate de instanţe în România pentru victimele accidentelor. Cu toate acestea, judecătorii din aceste cazuri nu au stat prea mult să analizeze, durata procesului fiind de aproximativ un an şi jumătate. La fel de rapid au fost făcute şi demersurile pentru executarea sumei de 200.000 euro, deşi hotărârea nu este încă redactată, fapt care ridică multe semne de întrebare despre cum s-a putut dispune executarea silită.

Judecători „ţintiţi“

„Profesioniştii daunelor morale“ studiază cu atenţie sentinţele date de judecători şi încearcă să se îndrepte către acele instanţe care au dat decizii ce i-ar putea avantaja, mai ales că deciziile variază mult, chiar pe speţe similare. „Este foarte scump să te judeci la Bucureşti şi mult mai ieftin prin diverse alte zone ale ţării. În plus, se naşte un interes la limita dintre legitim şi ilegitim al unora sau altora de a vrea să se judece pe la instanţele respective în măsura în care poţi să influenţezi competenţa. În dreptul internaţional există formula de «forum shopping», adică să te duci să-ţi alegi ţara în care vrei să te judeci.

La noi, unde fenomenul este dublat şi de apariţia acelor «avocaţi specializaţi» – specializarea înseamnă preluarea unui caz contra unui onorariu de 50-70% din valoarea despăgubirilor şi gestionarea gratuită a lui, care iar este un fenomen anormal, în condiţiile în care asta este dublată, în măsura posibilităţilor, de alegerea unei instanţe mai generoase –, ajungem la un fenomen cu totul străin de ceea ce înseamnă administrarea corectă a justiţiei“, explică un specialist în drept.

De multe ori avocatul este cel care se duce să propună familiei victimelor să pretindă despăgubiri de la societatea care l-a asigurat pe autorul accidentelor. El negociază, el reprezintă victima în instanţă, el se ocupă de obţinerea documentelor care să ateste eventualul handicap major al accidentatului. Interesant este că, de obicei, instanţele acordă sume mai mari pentru vătămări grave şi ireversibile decât pentru decese, după cum arată un avocat, specialist în dreptul asigurărilor.

Cele mai citite

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...

Elon Musk, sprijin public pentru AfD în campania electorală din Germania. Declarația controversată a miliardarului

Elon Musk, miliardarul american și CEO al Tesla și SpaceX, a intrat în atenția opiniei publice din Germania prin sprijinul declarat pentru partidul de...

Circulație reluată temporar pe Podul Giurgiu-Ruse în perioada sărbătorilor

Lucrările de reparații majore la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse vor fi suspendate temporar între 20 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025. În această perioadă, traficul...
Ultima oră
Pe aceeași temă