6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialParchetul ICCJ: Neînceperea urmăririi penale faţă de Roberta Anastase şi Sever Voinescu

Parchetul ICCJ: Neînceperea urmăririi penale faţă de Roberta Anastase şi Sever Voinescu

Parchetul instanţei supreme a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi secretarul Camerei, Sever Voinescu Cotoi, apreciind că nu a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală sub aspectul lipsei cvorumului la şedinţa pe Legea pensiilor, scrie Mediafax.

 

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la data de 12 iulie 2011, neînceperea urmăririi penale faţă de: Roberta Alma Anastase – deputat, preşedinte al Camerei Deputaţilor din cadrul Parlamentului României, Sever Voinescu Cotoi – deputat, secretar al Camerei Deputaţilor din cadrul Parlamentului României, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii, respectiv complicitate la aceste infracţiuni.

„La data de 28 septembrie 2010 s-a înregistrat la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului ICCJ plângerea formulată de Grupul Parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC din Camera Deputaţilor în legătură cu desfăşurarea, la data de 15 septembrie 2010, în Camera Deputaţilor, a votului la Legea sistemului unitar de pensii. De asemenea, au fost formulate plângeri, cu acelaşi conţinut de către Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor pentru abuzurile statului şi de către patru persoane fizice (conexate conform dispoziţiilor art.33-34 din Codul de procedură penală.)”, explică Parchetul ICCJ, într-un comunicat remis, luni.

Prin plângerile formulate s-a susţinut că, în virtutea funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor, sub pretextul defectării sistemului de vot electronic, a validat realizarea votului la Legea sistemului unitar de pensii, prin ridicarea mîinii. S-a arătat că, prin această modalitate, a mărit intenţionat numărul votanţilor cu scopul realizării cvorumului legal, necesar adoptării legii, deşi nu era întrunită majoritatea prevăzută de dispoziţiile art.67 din Constituţie pentru votul acestui act normativ.

În acelaşi context, s-a susţinut că Voinescu-Cotoi Sever, în calitate de secretar al Camerei Deputaţilor şi tot în scopul realizării cvorumului a anunţat că sunt prezenţi în sală mai mulţi deputaţi votanţi decât erau în realitate, astfel încât s-a produs un prejudiciu considerabil, prin efectele actului normativ adoptat cu încălcarea cvorumului legal şi prin perturbarea gravă a activităţii de legiferare a Camerei Deputaţilor.

„Din analiza materialui administrat în cauză a rezultat că nu a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală sub aspectul lipsei cvorumului de şedinţă, deoarece Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede procedura de urmat pe parcursul desfăşurării activităţii de legiferare, dar şi remediile situaţiilor în care parlamentarii contestă respectarea acestor proceduri”, subliniază sursa citată.

În cauză, potrivit stenogramelor şedinţei a rezultat că a existat cvorum pentru votul legii sistemului unitar de pensii, acesta nu a fost contestat potrivit procedurilor parlamentare, ci confirmat prin respingerea propunerii de reluare a votului.

Astfel, a rezultat că la data de 20 septembrie 2010, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a propus în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor înscrierea pe ordinea de zi a Plenului propunerea cu privire la oportunitatea reluării votului asupra proiectului de lege, dar propunerea a fost respinsă, aşa încât, din perspectiva procedurilor parlamentare, s-a consacrat votul din 15 septembrie 2010.

De asemenea, din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că Anastase a prezidat şedinţa Plenului la data de 15 septembrie 2010 şi a fost sesizată de către un lider de grup despre existenţa defecţiunii la sistemul de vot electronic. Conform atribuţiilor stabilite prin Regulamentul Camerei a supus votului Plenului propunerea privind votul prin ridicarea mâinii. Această propunere s-a adoptat favorabil, acesta fiind temeiul în baza căruia s-a procedat la votul prin ridicarea mâinii şi nu în temeiul declaraţiei pretins false a Preşedintei Camerei Deputaţilor.

Din actele premergătoare efectuate a rezultat că Voinescu-Cotoi Sever, în calitate de secretar la şedinţa Plenului, a desfăşurat o activitate conform atribuţiilor stabilite prin Regulamentul Camerei şi a anunţat numărul deputaţilor prezenţi.

În raport cu aceste împrejurări rezultă că nu există înscrisul falsificat, uzul de fals, falsul în declaraţii, aşa încât nu există nici faptele sesizate că ar fi fost săvârşite, respectiv nefuncţionarea sistemului electronic de vot, falsificarea stenogramei şedinţei sau complicitatea la aceste fapte, mai arată sursa citată.

Cele mai citite

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Malaria face ravagii în Etiopia. Peste 300000 de cazuri pe săptămână

Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă...

Alegerile prezidențiale 2025. Când am putea merge la vot

Alegerile prezidențiale 2025. Românii vor merge la vot la începutul anului viitor, urmând ca zilele ce vin să se stabilească datele exacte. https://www.youtube.com/watch?v=PS0gYOeS7qE Alegerile prezidențiale 2025....
Ultima oră
Pe aceeași temă