Liderul sindical Marius Petcu a fost adus la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), vineri, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că a luat mită de la omul de afaceri Petre Scrieciu pentru ca firma acestuia să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov, relatează Mediafax.
Marius Petcu a fost încarcerat, joi seară, în arestul Direcţiei de Cercetări Penale, după ce instanţa supremă a decis ca acesta să fie arestat preventiv pentru 29 de zile.
El declara că este dezamăgit de hotărârea instanţei şi că nu se aştepta la aşa ceva după binele făcut „în ăştia 20 de ani”. „Cred cu tărie în dreptatea mea şi sper să mă întorc cât mai repede între ai mei”, a spus liderul sindical.
În 24 martie, liderul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, a fost prins luând mită 40.000 de euro, o parte din banii ceruţi omului de afaceri Petre Scrieciu pentru ca firma acestuia să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov.
Petcu a fost reţinut atunci de procurorii anticorupţie, însă Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 25 martie, că liderul sindical poate fi cercetat în libertate, impunând în cazul lui măsura interdicţiei de a părăsi ţara, plus o serie de alte obligaţii. El a fost eliberat în seara zilei de 25 martie din arestul Direcţiei de Cercetări Penale.
Decizia a fost contestată de procurori la instanţa supremă, care a dispus arestarea preventivă a lui Petcu.