3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialLegalizarea valizei cu bani în fotbalul românesc

Legalizarea valizei cu bani în fotbalul românesc

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ieri că Gigi Becali este nevinovat în dosarul în care procurorii DNA l-au acuzat de dare de mită, după ce în 2008 a oferit bani jucătorilor de la Universitatea Cluj pentru ca aceştia să câştige meciul cu CFR Cluj, iar în 2006 jucătorilor de la Gloria Bistriţa pentru ca aceştia să câştige un alt meci cu o altă rivală a Stelei.

Alături de Becali au mai fost achitaţi şi apropiaţii săi Teia Sponte, pentru complicitate la dare de mită şi Victor Piţurcă, actualul selecţioner al echipei naţionale de fotbal fiind acuzat de favorizare a infractorului. Decizia a fost luată cu opinie majoritară ceea ce înseamnă că doi judecători au decis că acuzaţii sunt nevinovaţi, în timp ce al treilea membru al completului de judecată a susţinut că aceştia ar trebui condamnaţi. În opinia separată, magistratul Mariana Ghena – fost preşedinte al Curţii de Apel Galaţi, a susţinut că Becali şi Sponte ar fi trebuit să primească trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru dare de mită în timp ce în cazul lui Victor Piţurcă, judecătoarea Ghena a fost de părere că acesta ar fi trebuit condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Faţă de opinia majoritară a Curţii Supreme, procurorii DNA pot declara recurs care va fi soluţionat de Completul de cinci judecători de la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În afară de decizia de a-i achita pe Becali, Sponte şi Piţurcă, cei doi judecători au decis să  ridice sechestrul pus de procurorii DNA pe cei 1,7 milioane de euro găsiţi de anchetatori într-o valiză la Teia Sponte imediat după meciul de la Cluj din 2008.  

Pe de altă parte, sentinţa din acest caz nu face altceva decât să dea liber conducătorilor de club care vor să premieze jucătorii altor echipe care evoluează contra altor competitoare. Acelaşi Becali susţinea la începutul acestei săptămâni că Dinamo Bucureşti ar urma să primească un milion de euro de la CFR Cluj dacă echipa din Ştefan cel Mare va învinge Steaua.  

Cele mai citite

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...
Ultima oră
Pe aceeași temă