Judectoarele Viorica Trestianu şi Cristina Petronela Văleanu, ambele aflate în atenţia DNA, au fost promovate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de secţia de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Viorica Trestianu şi-dat demisia din magistratură deoarece figura în dosarul colegei sale Gabriela Bârsan, învinuită de procurorii anticorupţie pentru fapte de corupţie. Trestianu a fost şi ea beneficiara unei excursii plătite de avocata Gherbovan-Silinescu, care apăra interesele omului de afaceri Gabriel Chiriac. Gherbovan, Chiriac şi Bârsan au fost puşi sub învinuire. Dosarul încă nu a fost finalizat de DNA.
Citeşte şi Preşedinta Curţii de Apel Iaşi, audiată la DNA şi pusă sub acuzare pentru favorizarea infractorului
Cristina Petronela Văleanu, preşedinta Curţii de Apel Iaşi este cercetată de procurorii anticorupţie pentru că ar fi divulgat unui coleg de la Tribunalul Iaşi că are mandat de interceptare.
Deciziile CSM din ultima perioadă sunt din ce in ce mai controversate. Reamintim că de curând Secţia de judecători a CSM nu a admis solicitarea DNA de reţinere şi arestare a unui judecător suspectat de corupţie. Se pare că încet-încet se revine la vechile practici de protejare a corupţiei din rândul magistraţilor.