Preşedintele PPE, Joseph Daul, a declarat, marţi, că a avut o discuţie cu comisarul pentru Justiţie, Viviane Reading, care i-a comunicat că rapoartele MCV pentru România şi Bulgaria vor continua, deoarece este nevoie de o instanţă superioară pentru controlul justiției, relatează Mediafax.
Liderul popularilor europeni a precizat, într-o conferinţă de presă, că mai sunt "încă multe de făcut" în ceea ce priveşte independenţa justiţiei şi statul de drept în România, Bulgaria şi Slovenia. În acest context, Daul a susţinut că ar putea fi necesar un Six-Pack în domeniul justiţiei după modelul pachetului de şase măsuri privind guvernanţa economică, adoptat de PE în septembrie 2011.
În opinia sa, ar fi nevoie "de o instanţă superioară pentru controlul justiţiei" la nivel european.
Întrebat dacă MCV nu este suficient pentru monitorizarea justiţiei în România şi Bulgaria, Daul a precizat că acest mecanism va continua, dar justiţia europeană ar putea funcţiona mai bine.
"Am discutat în această dimineaţă cu doamna Reding despre acest subiect (rapoartele Mecanismului de Cooperare şi Verificare – n.r.). Mi-a spus că CE va continua verificările (în cadrul MCV – n.r.). Să sperăm va fi suficient (…) Când mă duc în Kosovo, când sunt la Sarajevo, constat că avem nevoie de un stat de drept, altfel noi, cetăţenii, nu am putea trăi aşa cum trăim. Trebuie să fim exemplari în ceea ce priveşte funcţionarea justiţiei europene. Şi putem să o facem mai bine. De aceea avem nevoie de un Six-Pack în materie de justiţie", a subliniat preşedintele Partidului Popular European.
El a dat ca exemplu faptul că ţările cărora li se aplică pachetul de şase legi europene sunt "mai atente" în chestiunile ce ţin de buget. "Dacă va exista o echipă de control care să poată verifica funcţionarea justiţiei – eu nu mă refer la a face justiţie în alte ţări – (statele) vor fi mai atente" în acest sens", a explicat liderul european.