4.2 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăSpecialFiul şefului CJ Cluj, CONDAMNAT la un an şi jumătate de închisoare...

Fiul şefului CJ Cluj, CONDAMNAT la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru TRAFIC de droguri

Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj a fost condamnat, vineri, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, transmite Mediafax. Sentinţa poate fi atacată de Alexandru Uioreanu în 10 zile de la pronunţare.

Citeşte şi Libertatea lui Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui CJ Cluj costă mulţi bani. Ce sumă au stabilit magistraţii pentru Cauţiun

„Curtea de Apel Cluj a admis, vineri, recursul lui Alexandru Uioreanu împotriva sentinţei Tribunalului Cluj, a dispus condamnarea la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de trei ani. Condamnarea a fost dată pentru trafic de droguri. Alexandru Uioreanu a fost, de asemenea, amendat cu 2.500 de lei pentru deţinere de droguri. Instanţa a dispus, totodată, revocarea măsurii arestării şi a dispus punerea în libertate de îndată a lui Alexandru Uioreanu”, a spus purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, judecătorul Claudia Ilieş

Conform sursei citate, cererea de eliberare pe cauţiune a rămas fără obiect, astfel că s-a dispus restituirea cauţiunii.

Sentinţa de vineri poate fi atacată cu recurs în zece zile de la pronunţare.

La termenul de vineri, procurorii DIICOT au cerut majorarea pedepsei, pentru faptul că Alexandru Uioreanu ar fi vândut droguri tinerilor. Avocaţii tânărului au cerut, însă, ca pedeapsa să fie diminuată.

La Curtea de Apel Cluj a fost prezent, vineri, Alexandru Uioreanu, tatăl său, Horea Uioreanu, dar şi PS Vasile Someşeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Horea Uioreanu a declarat că doreşte să se implice şi să îi ofere copilului educaţia pe care o merită şi că îşi doreşte ca fiul lui să îşi reia cursurile la şcoală.

Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie 2012, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut de către procurorii DIICOT – Structura Teritorială Cluj.

Fiul lui Horea Uioreanu a fost suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinţei că „Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane”.

În 3 ianuarie, Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele acestuia, însă în 11 ianuarie a admis cererea de eliberare pe cauţiune a lui Alexandru Uioreanu, cauţiunea fiind stabilită la 10.000 de lei. Decizia a fost contestată de procurori, iar Curtea de Apel Cluj a admis recursul, astfel că Uioreanu nu a fost atunci eliberat. La sfârşitul lunii ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost eliberat din arest.

Citeşte şi Fiul şefului CJ Cluj, ARESTAT preventiv

În 23 ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, iar în 27 martie a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri. Sentinţa a fost atacată cu apel atât de Uioreanu, cât şi de procurorii DIICOT Cluj.

În 12 iulie, Curtea de Apel Cluj a dispus înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive. Decizia Curţii de Apel Cluj a fost contestată de Alexandru Uioreanu la instanţa supremă, astfel că măsura arestării preventive nu a fost pusă atunci în executare.

În 25 iulie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins ca nefondat recursul lui Alexandru Uioreanu şi au dispus înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara cu cea a arestării preventive, astfel că Uioreanu a fost arestat din nou.

Vinerea trecută, Curtea de Apel Cluj – unde avusese loc primul termen în apelul înaintat de procurorii DIICOT, dar şi de Alexandru Uioreanu, la decizia Tribunalului Cluj, care l-a condamnat pe fiul preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri – a stabilit la 30.000 de lei valoarea cauţiunii pentru eliberarea acestuia.

Cele mai citite

UTA Arad, fără portar pe bancă! Probleme majore de lot la meciul cu Farul

Mircea Rednic a avut la dispoziție doar 16 jucători, inclusiv un singur portar, pentru partida din etapa #22 a Ligii 1 împotriva Farului Constanța,...

Prima amendă dată după implementarea radarelor fixe a primit-o o femeie de 28 de ani

În cadrul primei amenzi aplicate prin noul sistem e-Sigur, o femeie de 28 de ani din Adjud a fost sancționată după ce a fost...

Consiliul Concurenței sancționează doi constructori pentru trucarea unei licitații în județul Cluj

Consiliul Concurenței a aplicat amenzi de 1,42 milioane de lei (286.758 euro) către Societatea de Construcții Napoca SA și Beton Constructorul SRL, pentru trucarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă