8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialDosarul judecătoarelor: Ce rol juca Dumitraşcu?

Dosarul judecătoarelor: Ce rol juca Dumitraşcu?

Judecătoarea Sofica Dumitraşcu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a fost  audiată  ca martor de către pprocurorii anticorupţie în dosarul în care a fost arestată judecătoarea Veronica Cârstoiu de la Curtea de Apel Bucureşti, acuzată că a luat şpagă de 1,5 milioane euro, pentru eliberarea lui Dinel Staicu, condamnat la 7 ani de închisoare pentru devalizarea Băncii Internaţionale a Religiilor.

La dosar ar exista un bileţel despre care avocata Adriana Dascălu, învinuită în dosar ca vector al traficului de influenţă şi al mitei, susţine că a fost scris ( document olograf) de judecătoarea Dumitraşcu. Acest bilet ar fi compromiţător pentru judecătoarea Sofica Dumitraşcu dacă se dovedeşte, prin expertiză, că este cu adevărat scrisul ei.

În acest vast dosar de corupţie  dosar apar în interceptări circa 30 de magistraţi, mai mulţi grefieri şi avocaţi.

Din interceptarea avocatei Adriana Dascălui (care a colaborat cu anchetatorii)  ar rezulta că ea ar putea interveni pe lângă judecătoarea Sofica Dumitraşcu de la ICCJ pentru ca aceasta, la rândul ei, să vorbească cu colega ei de instanţă, Nenita Simona, pentru a-l elibera pe Marian Staicu, trimis în judecată în stare de arest în dosarul altor judecătoare din reţea, Antonela Costache şi Viorica Dinu de la Tribunalul Bucureşti. Marian Staicu a fost arestat şi trimis în judecată deoarece le-a mituit pe judecătoarele Costache şi Dinu pentru a obţine anularea condamnării definitive la 7 ani închisoare fratelui său mai mare, Dinel Staicu.

După audiere, Sofica Dumitraşcu a declarat presei că nu este implicată în scandalul de corupţie, că nu a văzut-o în viaţa ei pe avocata Adriana Dascălu.

Citeşte şi Motivele încătuşării lui Dinel Staicu. Vezi cum au fost dezmembrate reţele corupte din Justiţie

Există  două dosare de corupţie care vizează judecători de la secţiile penale ale Tribunalului Bucureşti ( primul dosar, trimis deja în judecată) şi de la cele ale Curţii de Apel Bucureşti, al doilea dosar, aflat in instrumentare la DNA, în care au fost arestaţi până acum judecătoarea Veronica Cîrstoiu, fiul ei, Florin Cergan şi Dinel Staicu.

Dosarele au legatură între ele , numitorul comun fiind Dinel Staicu. Din dosare transpare  o vastă şi puternică reţea de comerţ cu dosare de pe rolul instanţelor de judecată, ale cărei tentacule ar ajunge şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din reţea făceau parte şi judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu, de la Tribunalul Bucureşti, trimise în judecată pentru corupţie. Cele două magistrate au fost implicate şi în eliberarea lui Dinel Staicu, partea lor fiind 150.000 euro. Partea verigilor din Justiţie  coordonate de Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel Bucureşti era de circa 1,5 milioane de euro, după cum a susţinut însuşi Dinel Staicu, arestat şi el în acest al doilea dosar pentru că a încercat să-şi elibereze, contra cost, fratele care-i obţinuse anularea condamnării la 7 ani puşcărie prin judecătoarele corupte. 

Citeşte şi Arestarea judecătoarei Cîrstoiu: detaliile-cheie

Judecătoarea Sofica Dumitraşcu, pe vremea când era magistrat la Curtea de Apel Bucureşti, a dispus eliberarea lui Omar Hayssam, condamnat ulterior definitiv la 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak. Judecătoarea Dumitraşcu l-a eliberat pe Hyassam, în 2006, în baza unor adeverinţe medicale suspecte, emise de medicul pennitenciarului şi în baza unui diagnostic de cancer în ultimă fază, pus de doctorul Mircea Beuran, fost ministru PSD al Sănătăţii.

De asemenea, atunci a fost înlocuit şi procurorul de şedinţă cu anchetatorul Ciprian Nastasiu, care ulterior a susţinut că a cerut şi el eliberarea lui Omar, la ordinul superiorului său Marcel Sîmpetru, prin adjunct al procuroruli general, care , pentru a nu pierde intrarea la şedinţa de judecată, a fost trimis la la instanţă cu maşina  superiorului său.

La scurt timp după eliberarea sa din 2006, Omar Hayssam a fugit din ţară, el fiind readus abia anul acesta, după eforturile diplomatice, negocierile dintre preşedintele Băsescu şi omolgul său sirian, Bashar al-Assad.

După fuga lui Omar Hayssam, judecătoarea Sofica Dumitraşcu a ieşit din magistratură, dar a reintrat în 2009, fiind promovată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de vechea conducere a CSM , reprezentată de judecătoarea de la Înalta Curte,Lidia Bărbulescu, pensionată după implicarea în scandalul de corupţie în urmă căruia au fost încătuşaţi, între alţii, Florin Costiniu, şeful Secţiei civile de la Înalta Curte, şi senatorul PSD (atunci) , Cătălin Voicu. Lidia Bărbulescu a fost audiată ca martor, ca de altfel şi alţi circa şase magistraţi de Înaltă Curte. 

Rolul ce urma să fie jucat de judecătoarea Sofica Dumitraşcu de la Înalta Curte, după cum rezultă din motivarea arestării judecătoarei Veronica Cîrstoiu

 Între judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie invocaţi în motivarea magistratului care a decis arestarea judecătoarei Veronica Cîrstoiu, cel mai des este invocat numele judecătoarei Sofica Dumitraşcu, promovată la instanţa supremă de la Curtea de Apel Bucureşti.

Ultima sumă, de 50.000 de euro, cu care a fost prins în flagrant fiul judecătoarei Cîrstoiu, Florin Cergan ( arestat preventiv) ar fi fost destinată Soficăi Dumitraşcu de la Înalta Curte.

În afară de Dumitraşcu,  mai apar numele a încă cel puţin doi judecători de la Înalta Curte (Simona Neniţă şi Ana Maria Dascălu), însă Sofica Dumitraşcu pare a fi fost veriga de legătură din reţeaua de corupţie a judecătoarei de la Curtea de Apel Bucureşti, Veronica Cîrstoiu.

 Fragmente din motivarea arestării judecătoarei Veronica Cîrstoiu în care apare numele judecătoarei Sofica Dumitraşcu

Avocata inculpată ADRIANA DASCĂLU ar fi adunat bani pentru Cîrstoiu şi Sofica Dumitraşcu, spun procurorii şi magistratii care au decis arestarile in acest caz de corupţie.

Din motivarea arestării judecătoarei Cîrstoiu ar rezulta şi posibila implicare a judecătoarei Sofica Dumitraşcu de la Înalta Curte, prin intermediul avocatei Adriana Dascălu, după cum ar rezulta din interceptările acesteia. Însă, la aceste interceptări care indică indirect implicarea judecătoarei Sofica Dumitraşcu trebuie să existe şi probe directe pentru învinuire, cum ar fi , spre exemplu, atestarea, prin expertiza grafologică, a scrisului magistratei pe unul dintre bileţele aflate la procurorii anticorupţie.

Redăm un fragment din motivarea instanţei care a decis arestarea judecătoarei Cîrstoiu, o importantă verigă în lanţul comertului cu dosare de la instanţele de judecată. în care apare des 

Cu privire la savarsirea de catre invinuita DASCALU ADRIANA a infractiunii de trafic de influenta, in legatura cu solutionarea favorabila la Inalta Curte de Casatie si Justitie a dosarului avand ca obiect cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de catre inculpatul Staicu Marian.

Pe fondul cercetarii in stare de arest preventiv a inculpatului Staicu Marian in dosarul nr. 388/P/2012 al Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei, susnumitul a formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, care a fost inregistrata la Curtea de Apel Bucuresti sub numarul 4324/2/2013. Intrucat instanta de fond a respins, ca neintemeiata, respectiva cerere, inculpatul Staicu Marian a declarat recurs, astfel ca dosarul anterior mentionat a ajuns pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia Penala, avand termen de judecata stabilit pentru data de 05.07.2013.

Din declaratiile date la 02.07.2013, 04.07.2013 si 05.07.2013 de catre denuntatoarea Răducan Ileana Alina, aceste depozitii fiind concordante cu inregistrarile convorbirilor purtate in mediul ambiental in zilele de 03.07.2013, 04.07.2013 si 05.07.2013, administrate ca mijloace de proba, conform art. 91 (indice 1) C.p.p., coroborate si cu procesele-verbale din 05.07.2013 si 08.07.2013 privind ridicarea unor inscrisuri de la denuntatoare, a rezultat ca invinuita DASCALU ADRIANA a sustinut ca are influenta, prin medierea judecatorului DUMITRAŞCU SOFICA, asupra magistratilor de la instanta suprema care intrau in compunerea completului investit sa judece recursul in dosarul numarul 4324/2/2013, pentru a îi determina sa pronunte o hotarare favorabila inculpatului Staicu Marian.

In schimbul prevalarii de aceasta influenta, DASCALU ADRIANA a pretins de la STAICU DINEL, prin intermediul denuntatoarei Răducan Alina Ileana ( fosta avocata a lui Dinel Staicu-nn), o suma de bani care nu a fost particularizata sub aspectul cuantumului, iar, ulterior, a sustinut ca a dat din banii personali suma de 10.000 euro, in acest scop.

Astfel, in contextul in care invinuita DASCALU ADRIANA si denuntatoarea Răducan Ileana Alina au dezbatut imprejurarile legate de traficarea influentei acesteia, in schimbul pretinderii sumei de 150.000 euro, pe langa judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti, pentru „dirijarea” dosarului nr. 388/P/2012 la un complet favorabil, denuntatoarea i-a spus invinuitei ca recursul in dosarul nr. …. se judeca la instanta suprema la termenul din 05.07.2013.

 Intrucat respectiva data era intr-o zi de vineri, DASCALU ADRIANA a afirmat ca era posibil ca dosarul sa fie repartizat la completul din care facea parte judecatorul DUMITRAŞCU SFICA si a sustinut ca ar fi putut interveni pe langa acesta pentru obtinerea unei solutii favorabile inculpatului STAICU MARIAN.

Din aceste considerente, DASCALU ADRIANA i-a pus in vedere denuntatoarei sa ii transmita lui STAICU DINEL, fratele inculpatului STAICU MARIAN, faptul ca era necesar sa solicite instantei amanarea judecarii recursului in respectivul dosar, sustinand ca avea nevoie de un ragaz pentru realizarea interventiei pe langa judecatori. Totodata, DASCALU ADRIANA i-a aratat denuntatoarei un bilet pe care era consemnat olograf un text si a mentionat ca il va trimite judecatorului DUMITRAŞCU SOFICA, printr-un intermediar.

In contextul aceleiasi intalniri, DASCALU ADRIANA a purtat o convorbire telefonica cu o persoana, despre care denuntatoarea Răduca Ileana Alina a declarat ca a inteles ca era intermediarul care trebuia sa duca acel biletel judecatorului DUMITRAŞCU SOFICA.

 Totodata, invinuita DASCALU ADRIANA i-a solicitat denuntatoarei sa-i transmita numitului STAICU DINEL ca acesta ar trebui sa „vina un pic pregatit”, aceste referiri fiind la remiterea unui folos neparticularizat, in schimbul traficarii de catre invinuita a pretinsei sale influente asupra judecatorilor de la instanta suprema”. 

Codificarea convorbirilor telefonice

„De asemenea, DASCALU ADRIANA a stabilit cu denuntatoarea sa tina legatura telefonica pentru a o informa cu privire la stadiul demersurilor de interventie pe langa judecatori, susnumita impunand utilizarea in acest sens, a unei modalitati codificate de comunicare.

Astfel, DASCALU ADRIANA a precizat ca daca ii va spune la telefon ca se vor vedea in ziua urmatoare, la ea acasa la o cafea, insemna ca intr-un interval de o ora trebuiau sa se intalneasca la o anumita benzinarie AGIP, pentru a-i preciza suma de bani pretinsa de judecatorul DUMITRAŞCU SOFICA in schimbul facilitarii pronuntarii unei solutii favorabile inculpatului STAICU MARIAN:

 Ulterior, in cursul aceleiasi zile de 04.07.2013, invinuita DASCALU ADRIANA a contactat-o telefonic pe denuntatoarea Răduca Alina Ileana si , utilizand un limbaj voalat, i-a comunicat ca a aflat intre timp ca judecatorul DUMITRAŞCU SOFICA  nu intra in completul care judeca respectivul dosar, insa, din respectivul complet faceau parte o prietena de-a judecatorului anterior mentionat si un alt judecator cu care „se putea vorbi”.

Subiectul privitor la actele materiale de interventie in aceleasi dosar a fost reluat de invinuita DASCALU ADRIANA si denuntatoarea Răduca Ileana Alina, pe fondul discutiei pe care au purtat-o in mediul ambiental in ziua de 05.07.2013.

In acele imprejurari, DASCALU ADRIANA i-a aratat denuntatoarei un bilet (pus la dispozitia organului de urmarire penala de catre denuntatoare si atasat la prezentul dosar) cu mentiuni olografe.

Judecătoarea Dumitraşcu a scris cu mâna ei un bileţel din care ar rezulta implicarea ei în reţea, probă aflată în posesia procurorilor anticorupţie?

„…..Cu privire la acest inscris, DASCALU ADRIANA i-a precizat denuntatoarei ca textul a fost consemnat de judecatorul DUMITRAŞCU SOFICA, precum si ca acesta i-ar fi transmis ca poate interveni pe langa judecatorul Neniţa Simona ( judecător de la Înalta Curte-nn).

Totodata, DASCALU ADRIANA i-a solicitat denuntatoarei Răducan Ileana alina sa ii transmita numitului STAICU DINEL ca acesta sa ia legatura cu avocatul F.G., intrucat acesta ar fi putut interveni pe langa judecatorul DASCĂLU ANA MARIA (judecător la Înalta Curte-nn), in virtutea relatiilor de prietenie pe care le are cu fratele acestui magistrat.

De asemenea, DASCALU ADRIANA a afirmat ca a dat din banii personali suma de 10.000 euro, ca o prima transa, judecatorului DUMITRAŞCU SOFICA, pentru realizarea demersurilor de interventie in respectivul dosar.

Ulterior, Răducan Ileana Alina s-a intalnit cu STAICU DINEL si i-a comunicat acestuia toate aspectele care ii fusesera mentionate anterior de catre invinuita DASCALU ADRIANA.

In acel context, STAICU DINEL a afirmat ca nu poate solicita avocatului F.G. sa faca interventiile la care se referise invinuita DASCALU ADRIANA, intrucat era convins ca respectivul avocat l-ar fi refuzat. Dupa cateva ore, denuntatoarea Răducan Alina Ileana   i-a comunicat invinuitei DASCALU ADRIANA pozitia adoptata de numitul STAICU DINEL, iar invinuita si-a exprimat dezamagirea ca demersurile de interventie nu puteau fi continuate.

In acelasi context, DASCALU ADRIANA i-a relatat denuntatoarei ca, in seara precedenta, s-a intalnit cu judecatorul DUMITRAŞCU SOFICA in zona … din Bucuresti, insa numai dupa ce amandoua si-au luat masuri ample de asigurare a conspirativitatii intrevederii lor”.

 Numele judecătoarei Sofica Dumitraşcu apare şi într-un fragment în care s-ar fi făcut demersuri pentru eliberarea altui arestat

În perioada 30.05.2013 – 08.07.2013, DASCĂLU ADRIANA a pretins de la investigatorul sub acoperire T.R., iniţial, suma de 60.000 euro, iar, ulterior, după ce a primit o primă tranşă de 10.000 euro, a majorat folosul pretins şi a solicitat o diferenţă de 100.000 euro, precum şi o altă sumă de bani despre care a precizat că o va particulariza sub aspectul cuantumului după ce i se va remite suma ultim menţionată.

  În schimbul acestei pretinderi, DASCĂLU ADRIANA, cu ajutorul numitului ZGĂBEI GIORGEL, a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorului Dumitraşcu Sofica şi asupra celorlalţi doi magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, care intră în compunerea completului învestit să judece recursul în dosarul nr. 1754/63/2012, pentru a-i determina să pronunţe o hotărâre favorabilă inculpatului O.G.L.”.

Cele mai citite

Zelenski afirmă că Ucraina are nevoie de garanții de securitate europene și americane

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut joi țărilor europene să ofere garanții de securitate pentru Ucraina după încheierea războiului cu Rusia, subliniind însă că...
00:00:53

VIDEO. Vladimir Putin se declară dispus să semneze un acord de pace

Rusia este gata să negocieze cu orice reprezentant al Ucrainei, dacă acesta este legitim. „Nu putem încheia acorduri de pace decât cu cei care...

Percheziții în Prahova: 100 kg de articole pirotehnice confiscate, două persoane audiate

Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost confiscată, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale Polițiștii prahoveni au efectuate joi dimineață trei percheziții domiciliare...
Ultima oră
Pe aceeași temă