2.4 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialDNA: Primarul din Navadori, trimis în JUDECATĂ pentru MITĂ

DNA: Primarul din Navadori, trimis în JUDECATĂ pentru MITĂ

Primarul din Năvodari, Nicolae Matei, a fost trimis în judecată, luni, de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru dare de mită.

„Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului MATEI NICOLAE, primarul oraşului Năvodari, judeţul Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită şi, în stare de libertate, a inculpatului VÂLCU NICOLAE, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii”, se arată în comunicatul DNA remis, luni, România liberă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada iunie-octombrie, primarul oraşului Năvodari „i-a solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care inculpatul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimb, la data de 18 octombrie inculpatul Matei Nicolae i-a promis ofiţerului de poliţie, iar la data de 25 octombrie i-a şi dat acestuia, două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro”.

„Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate nu s-a plătit nici un ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Vâlcu Nicolae a dat, în faţa notarului, o declaraţie care nu corespunde adevărului, susţinând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând preţul achiziţionării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv. Ulterior, în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul Vâlcu Nicolae a dat declaraţii mincinoase. La data de 15 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului Matei Nicolae (comunicat nr. 833/VIII/3 din 15 noiembrie 2012)”, se mai arată în documentul citat.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Constanţa.

Cele mai citite

Israelul și-ar putea extinde suveranitatea asupra coloniilor evreiești din Cisiordania ocupată în 2025

Ministrul de finanţe israelian Bezalel Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios, de extremă dreapta, a promis luni extinderea în 2025 a suveranităţii Israelului asupra coloniilor...

Cătălin Predoiu are încredere că angajații MAI vor face ca alegerile să se desfășoare ireproșabil

Toate cadrele Ministerului Afacerilor Interne, indiferent de armă, de structură, de funcţie, de grad, sunt obligate prin lege şi Constituţie să fie neutre şi...

Rusia dă vina pe Ucraina pentru dronele căzute în Republica Moldova

Rusia respinge acuzațiile Moldovei cu privire la incidentul cu dronele căzute pe teritoriul său, după ce autoritățile de la Chișinău au convocat ambasadorul rus...
Ultima oră
Pe aceeași temă