-1.2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialDNA: Bian mai primise ilegal 22.000 euro şi 19.000 lei

DNA: Bian mai primise ilegal 22.000 euro şi 19.000 lei

Secretarul de stat Silviu Bian a primit, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, de 22.000 euro şi 19.000 lei de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM pentru a cofinanţa posturile, funcţionarul fiind prins când primea alţi 82.000 de lei mită, informează Mediafax.

„În data de 17 septembrie 2011, inculpatul Bian Silviu, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, a primit suma de 22.000 euro şi 19.000 lei de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM. Banii au fost pretinşi de către inculpatul Bian Silviu pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze 25% din costul proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene şi destinate dezvoltării resurselor umane, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor. De asemenea, această sumă, primită cu titlu de mită printr-un intermediar, reprezintă o parte din salariile funcţionarilor respectivi pe luna august 2011”, precizează DNA.

În mod similar, la data de 15 octombrie 2011, în acelaşi scop ca cel menţionat, inculpatul Bian Silviu a primit de la aceiaşi funcţionari, prin intermediar, suma de 82.000 lei, reprezentând o parte din retribuţiile aferente lunii septembrie 2011.

Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 16 octombrie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile.

Cele mai citite

Rusia: Nu vom ataca țările NATO și nici nu plănuim acțiuni agresive

Un diplomat rus a declarat că Moscova nu a căutat să deterioreze relațiile cu NATO, dar a acuzat Alianța că este responsabilă pentru această...

Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur cu dobânzi atractive

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a încurajat cetățenii să investească, subliniind că dobânzile rămân în țară și contribuie la echilibrarea bugetului național Începând de luni, 13...

Zoran Milanović câștigă un nou mandat de președinte al Croației, învingând detașat candidatul conservator

Milanovic, cunoscut pentru pozițiile critice față de UE și NATO, a reafirmat în discursul său de după victorie, că relațiile cu Bruxelles trebuie schimbate Președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă