2.1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum se va restitui taxa auto, în urma hotărârilor judecătoreşti favorabile

Cum se va restitui taxa auto, în urma hotărârilor judecătoreşti favorabile

Sumele care trebuie restituite de stat, conform hotărârilor judecătoreşti, reprezentând taxa auto, dobânda aferentă, cheltuielile de judecată şi alte sume, devenite executorii până la 31 decembrie 2015, vor fi plătite doar într-un interval de cinci ani, cu plata anuală a numai 20% din valoare.

 
Modalitatea de plată a fost stabilită de Guvern prin ordonanţă de urgenţă.
 
„Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stablite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursu a 5 ani calendaristici, prin plata în fie care an a 20% din valoarea acestora”, este decizia Guvernului.
 
În cursul acestui termen, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
 
Sumele de plată vor fi actualizate cu inflaţia, iar graficul de plată a tranşelor anuale va fi stabilit de autorităţi.
 
 
Aceeaşi procedură va fi aplicată şi pentru plata restanţelor reprezentând titluri executorii deja emise şi pentru care nu a început încă executarea silită.
 
Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta declara că persoanele care au plătit taxa auto vor primi banii înapoi, în urma deciziei definitive a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dar preciza că Guvernul analizează modalitatea şi durata de efectuare a operaţiunii, în funcţie de restricţiile şi posibilităţile bugetare.
 
Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiţie a UE, la întrebările preliminare a două instanţe româneşti.
 
Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte. În ianuarie 2012 a intrat în vigoare o nouă taxă auto, înlocuind OUG nr. 50/2008 cu Legea nr.9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu Articolul 110 din TFUE.
 
De la 15 martie 2013, Guvernul a înlocuit taxa auto cu timbrul de mediu, iar noua formulă de calcul a condus la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro, pe principiul că maşinile vechi au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.
 
Timbrul de mediu se plăteşte o singură dată la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere a titlului de proprietate, atât în cazul maşinilor noi, cât şi al celor second hand, pentru care nu a fost plătită fosta taxă auto.
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Studiu: Peste 27% dintre români sunt pesimiști în legătură cu viitorul

Conform unui sondaj realizat de Reveal Marketing Research, peste un sfert dintre români (27%) se declară pesimiști în privința anului 2025, o creștere de...

Programul de guvernare: 10 măsuri esențiale pentru sprijinirea firmelor

Guvernul propune un program de modernizare economică sustenabilă pentru România, axat pe sprijinirea firmelor, reducerea birocrației și accelerarea digitalizării. Potrivit unei analize Termene.ro, obiectivul...

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...
Ultima oră
Pe aceeași temă