2.8 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialCum se ocupă ANI de siguranţa copiilor

Cum se ocupă ANI de siguranţa copiilor

Radio-CD cu „minimum opt difuzoare”, faruri „follow me home” şi centuri de siguranţă pentru copii sunt câteva dintre dotările obligatorii pe care ANI le-a cerut pentru autoturismele cumpărate în 2008. Curtea de Conturi susţine că, de fapt, s-a dorit favorizarea unui singur ofertant.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat ieri procesul, aflat în recurs, dintre ANI şi Curtea de Conturi. Cea din urmă insti­tu­ţie a constatat că şefii ANI au trecut în caietul de sarcini privind cumpărarea a trei maşini, do­tări care au majorat preţul achi­ziţiei. Printre altele este vorba despre puncte de prindere ISOFIX (pentru fixarea scaunului pentru copil), funcţia „follow me home” (farurile rămân aprinse şi după ce şoferul a părăsit maşina) sau sistem audio-radio CD „cu minimum opt difuzoare”. „Astfel de solicitări nu sunt în concor­danţă cu prevederile legale, care obligă ordonatorii de credite să gestioneze fondurile publice în strictă concordanţă cu nevoile instituţiilor pe care le conduc”, au scris în raportul de control ins­pectorii, ale căror suspiciuni au fost alimentate şi de faptul că, din cele şase firme care au solicitat caietul de sarcini, doar una s-a prezentat în faza finală, SC Romcar Motors SRL, care a fost declarată câştigătoare. Curtea de Conturi a constatat astfel că prevederile din caietul de sarcini al ANI seamănă izbitor cu oferta firmei câştigătoare. Preţul total plătit de funcţionarii de la Integritate pentru cele trei maşini (marca Ford) a fost de 173.145 lei, adică 46.519 euro.

Centrala telefonică a fost cumpărată după aceeaşi reţetă

Un alt bun cumpărat tot prin cerere de ofertă a fost centrala telefonică a instituţiei. Inspectorii au descoperit şi în acest caz faptul că reprezentanţii ANI au trecut în caietul de sarcini o serie de specificaţii tehnice, „ale căror caracteristici se regăsesc în ofertele pentru centralele Panasonic”, fără a se indica şi un echivalent. Astfel, oferta firmei SC T&T Consulting a fost declarată câştigătoare, „fără ca membrii comisiei de examinare şi evaluare a ofertei să găsească unele neconcordanţe în ceea ce priveşte specificaţia tehnică”, se menţionează în raportul CCR. În cele 31 de achiziţii făcute de ANI în anul 2008, nu s-a organizat nici o licitaţie publică. 28 de bunuri au fost cumpărate direct, iar în trei cazuri s-a aplicat procedura cererii de ofertă (autoturismele, centrala telefonică şi 50 de computere).

ANI refuză să dea explicaţii

RL a solicitat conducerii ANI să explice, punctual, de ce a preferat achiziţia directă în detrimentul licitaţiei publice, de ce a cerut ca maşinile de serviciu să aibă centuri pentru prinderea scaunului pentru copii şi de ce a trecut specificaţii tehnice care se regăsesc doar în ofertele firmelor câştigătoare. Reprezentanţii ANI au refuzat să ne răspundă concret: „Concluziile formulate de către CCR au fost anulate integral, pe fond, de către instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care s-a pronunţat la data de 22.01.2010″.  Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs la Curtea Supremă, iar procesul a început ieri. 

Macovei se gândeşte la viitor

Întrebat de inspectorii CCR de ce a trecut în caietul de sarcini ca maşinile de serviciu să aibă puncte de prindere ISOFIX, Alexandru Macovei, preşedintele ANI (foto), a dat un răspuns surprinzător: „Comisia UE a anunţat intenţia de a impune folosirea obligatorie a sistemului începând cu 2011 în dotarea standard a tuturor autoturismelor, acestea fiind susţinute insistent şi de Organizaţia Euro NCAP (se ocupă cu testarea siguranţei oferite de autoturisme – n.r.)”.

Cele mai citite

Sorcova și semănatul, practicate de comunități etnice în prima zi a Noului An

Sorcova este specifică grecilor și bulgarilor, în timp ce semănatul este întâlnit în rândul ucrainenilor și rușilor-lipoveni Marți, în prima zi a Anului Nou pe...

Mii de susținători ai fostului președinte Evo Morales au ajuns în capitala Boliviei, La Paz

Mai multe mii de susținători ai fostului președinte bolivian Evo Morales, care au început vineri un marș pentru a protesta față de criza economică...

Un bărbat din București este căutat de Poliție după ce a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino

Un bărbat din Bucureşti a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino. Omul a abandonat unul pe drum, după ce probabil şi-a dat...
Ultima oră
Pe aceeași temă