6 decembrie 2009: Cu o oră înainte de închiderea urnelor, Vîntu discuta împărţirea posturilor în viitorul guvern cu un senator pe care RL l-a identificat a fi liberalul Dan Radu Ruşanu. Acesta neagă existenţa discuţiei cu SOV, dar admite că numărul de telefon din stenograma SRI care redă dialogul îi aparţine.
Pe 6 decembrie 2009, cu numai o oră înaintea închiderii urnelor de vot, Sorin Ovidiu Vîntu era sigur că Traian Băsescu pierduse definitiv lupta pentru Cotroceni, în faţa lui Mircea Geoană. SOV se baza atunci pe sondajele preliminare, făcute la ieşirea de la urne, care-i confirmau că avansul lui Geoană nu mai putea fi recuperat. Sigur pe victoria inamicilor prezidenţiali, Vîntu face în orele acelei seri prima mişcare pragmatică: discută telefonic cu un politican despre cum vor fi împărţite ministere-cheie din Guvernul României şi în ce structuri ale statului şi-ar putea el însuşi plasa oamenii de casă. Convorbirea are loc pe 6 decembrie 2009, la ora 19.52. Vîntu este apelat de pe telefonul mobil al senatorului PNL, Dan Radu Ruşanu, iar interlocutorii discută despre ministerele Apărării şi cel al Finanţelor. Discuţia este însă interceptată de ofiţerii SRI, care îl monitorizau pe Sorin Ovidiu Vîntu în cadrul anchetei privind sprijinul pe care i l-a acordat lui Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI şi arestat la Jakarta.
Iată o parte a stenogramei din 6 decembrie: S.O. Vîntu: Aşa. Îmi dai mie Ministerul de Finanţe sau ţi-l iei tu? Apărarea o iei tu sau o iau eu? Dan: Eu aş vrea la Apărare, pe cuvântul meu.
„Da, este numărul meu”
Contactat de România Liberă, Dan Radu Ruşanu s-a arătat surprins de faptul că o discuţie dintre el şi Sorin Ovidiu Vîntu figurează într-un dosar de la Parchet, apoi senatorul a început să râdă: „Asta e o idee extraordinară. Adică eu să refuz Ministerul Finanţelor pentru cel al Apărării? Mă faceţi să râd. Categoric nu confirm acest dialog”. Totuşi, după ce i s-a explicat faptul că numărul său de telefon apare în raportul procurorilor ca fiind exact cel de pe care s-a realizat convorbirea cu Sorin Ovidiu Vîntu, Dan Radu Ruşanu a completat: „Da, ăsta e numărul meu de telefon. Îl am de 15 ani. Totuşi, nu confirm acest dialog despre care îmi vorbiţi”.
De la ce a început discuţia
De fapt, convorbirea privind soarta Apărării şi Finanţelor, după înlăturarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni pornise de la dorinţa lui Ruşanu de a afla scorul parţial al votului, înainte de închiderea urnelor, SOV fiind totodată cel care controlează institutul de sondare a opiniei publice, INSOMAR. Deşi Vîntu amână un răspuns exact, din interceptările realizate de SRI rezultă că ambii interlocutori erau siguri pe victoria lui Mircea Geoană. „Dan: Voi ce scor daţi? 51 virgulă ceva? S.O. Vîntu: O să vedem. Îţi spun peste vreo jumătate de oră care este rezultatul pe care-l dăm”, se arată în stenogramă. De altfel, în seara alegerilor, posturile TV controlate de Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Voiculescu, inamici declaraţi ai preşedintelui, afişau la ora 21.00 acelaşi rezultat: Geoană -preşedinte.
Stenograma din 6 decembrie 2009
S.O. Vîntu: Salut, Dane!
Dan: Salut, prietene. Dă-mi şi mie cam cum stăm pe la ora 6.00.
S.O. Vîntu: Aşa. Îmi dai mie Ministerul de Finanţe sau ţi-l iei tu? Apărarea o iei tu sau o iau eu?
Dan: Eu aş vrea la Apărare, pe cuvântul meu.
S.O. Vîntu: Auzi, eu am glumit, nu vreau absolut nimic. Da, tati, aţi câştigat.
Dan: Cum stăm la ora 6.00 ?
S.O. Vîntu: Poftim?
Dan: La ora 6.00 cum e?
S.O. Vîntu: La ora 6.00, 51,5 la 48,5.
Dan: E strânsă, măi, marja de eroare.
S.O. Vîntu: Nu, nici pomeneală! Nici pomeneală! A câştigat Geoană. Punct.
Dan: Mai are şanse să o redreseze acuma?
S.O. Vîntu: Nicio şansă.
Dan: Ce trend are?
S.O. Vîntu: Poftim?
Dan: Trend-ul care e?
S.O. Vîntu: Foarte mic, deci se apropie, dar foarte slab. Adică, a avut la ora 16.00 52,5
Dan: Aşa?
S.O. Vîntu: Şi la ora 18.00, 51,5. Dar în rest a recuperat câte 0,2 , 0,3 fix la 3, 4 zecimale adică.
Dan: Deci e clar, nu mai are cum să mai iasă.
S.O. Vîntu: Nu, n-are cum.
Dan: E bine.
S.O. Vîntu: Jocul s-a închis.
Dan: Voi ce scor daţi? 51 virgulă ceva?
S.O. Vîntu: O să vedem. Îţi spun peste vreo jumătate de oră care este rezultatul pe care-l dăm.
Dan: Mulţumesc frumos!
S.O. Vîntu: Te pup, Dane. Pa!
HARTA CONVORBIRILOR
Lista personalităţilor cu care a vorbit Vîntu la telefon, conform datelor SRI
1. Dan Radu Ruşanu, senator PNL
2. Mircea Geoană, preşedinte al Senatului, fostul preşedinte al PSD
3. Titus Corlăţean, senator PSD
4. Miron Mitrea, senator PSD
5. Olguţa Vasilescu, senator PSD
6. Iulian Iancu, deputat PSD
7. Adrian Năstase, deputat PSD
8. Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, PSD
9. Crin Antonescu, senator, preşedintele PNL
10. Ludovic Orban, deputat PNL
11. Teodor Meleşcanu, senator PNL
12. Relu Fenechiu, senator PNL
13. Sever Voinescu, deputat PDL
14. Verestoy Attila, senator UDMR
Politicienii invocaţi de procurori deoarece ar fi discutat cu Vîntu în perioada monitorizării aparţin majorităţii partidelor din România.
Vîntu, supus unor noi analize
Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat ieri dimineaţă la Spitalul Floreasca, unde rămâne şi astăzi pentru noi analize specifice problemei cardiovasculare pe care o are. „Nu putem spune deocamdată când îl vom externa. Putem să confirmăm doar că a ajuns la Floreasca în cursul dimineţii”, a precizat medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al spitalului. Acum aproape doi ani, SOV a fost diagnosticat cu „tromboze venoase profunde” (cheaguri de sânge pe venele de la picioare), care s-au deplasat către plămâni. Această afecţiune apare la persoanele sedentare, care fumează mult şi care zboară des cu avionul. Cheagurile se pot desprinde şi pleca spre artera pulmonară, ajungându-se uneori la embolii pulmonare minore sau majore. (MN)
„Mâine, dacă fac o înţelegere cu Băsescu, organizaţia este cu Băsescu”
Vîntu poate influenţa decisiv opinia publică prin instituţiile de presă pe care le controlează. După cum a arătat ieri România Liberă, această concluzie apare în rechizitoriul de trimitere în judecată a omului de afaceri, întocmit de procurorii Parchetului General. Interceptări realizate de SRI, prezentate în cele ce urmează, pun în lumină modul concret în care Vîntu a intervenit pe lângă şefii Realitatea TV şi Academia Caţavencu pentru a-şi promova interesele.
6 martie 2010
Discuţie Sorin Ovidiu Vîntu-Sergiu Toader, manager în grupul Realitatea-Caţavencu
S.O.VÎNTU:
Ăsta este modul de abordare corect, pe care trebuie să-l adoptăm. Ei au transformat-o iarăşi într-o cauză, dar nu e o cauză personală. Te rog să mă crezi că mie, mititelul Boc mi-e simpatic. Ai cuvântul meu de onoare, e un tiripici simpatic. Mă amuză dorinţa lui de a arăta că se bate pe burtă cu oamenii, că a făcut la viaţa lui de toate, că a băut şi palincă, a făcut şi tâmplărie, s-a dus şi cu caprele…
S. TOADER:
… a condus aia, cum îi zice, fanfara…
S.O.VÎNTU:
A condus şi fanfara… Mă amuză omuleţul, mi-e simpatic. Ai cuvântul meu de onoare, dacă am vreo chestie personală cu el sau cu vreunul dintre miniştrii Cabinetului lui. Este o chestie, vorba americanului, just business. Dacă în locul lui Boc ar fi fost Mugur Isărescu, acelaşi tratament l-ar fi avut. Înţelegi, Sergiu?
S. TOADER: Da.
S.O.VÎNTU:
La fel îl f… pe Mugur Isărescu, fără să clipesc, cu toate că ştii ce respect am pentru acel individ. Dacă interesele mele de business ar fi cerut-o, nu stăteam pe gânduri, Isărescu caca, e rău, dacă astea mi-ar fi adus două puncte de rating. Corect sau nu e corect?(……………………..)
S.O.VÎNTU:
Da, bătrâne, de asta am nevoie, de o construcţie foarte eficientă, să răspundă comenzilor economice la care este supusă. Nimic altceva. Asta încerc… În sfârşit, ne-am clarificat! Dar asta trebuie comunicat în clar, care vrei rămâi, care vrei, pleci. Eu nu vreau să manipulez, să prostesc pe nimeni, eu sunt foarte corect. În general, cu oamenii sunt corect.
S.O.VÎNTU:
Mâine, dacă fac o înţelegere cu Băsescu, Moşule, sunt cu tine, din momentul acela am dat ordin în organizaţie şi organizaţia este cu Băsescu. Punct. (…)
7 martie 2010
Discuţie Sorin Ovidiu Vîntu-Doru Buşcu, redactorul-şef al revistei Academia Caţavencu, referitoare la grupul de ziarişti care au plecat de la Academie pentru a fonda săptămânalul Kamikaze, noul competitor al AC.
S.O. VÎNTU:
(…) eu nu mai concep nici un fel de dizident în Academia Caţavencu. Academia Caţavencu, ca orice instituţie de presă din trustul meu, răspunde intereselor patronatului. Punct! De data asta am vorbit cu Sergiu (Toader – n.r.), va veni, vom discuta pe faţă cu toţi oamenii. Cui îi place rămâne, cui nu-i place pleacă. S-a terminat cu glumele de genul independenţă editorială, să îmi pot face eu şmenurile.
S.O. VÎNTU:
Dar stai puţin: şocul a trecut, de-acuma eşti în organizare. Organizeaz-o, te rog frumos, ca pe o instituţie patronală. Este totuşi un business făcut pe banii mei, şi nu puţini, sunt câteva zeci de milioane de euro.
D. BUŞCU:
Instituţia patronală o organizează patronul. Eu nu mai sunt patron, eu mă ocup de conţinutul acestei publicaţii.
S.O. VÎNTU:
Băi, tati, normal, nu sunt un cretin, nu mă amestec pe chestiile de… dar în interiorul unei strategii editoriale nu mai mişcă nimeni. Dacă decidem, de exemplu, mâine suntem tovarăşi cu Băsescu. Păi, de mâine toată lumea îl lasă pe Băsescu în pace. E ca exemplu. Sau mâine agresăm, criticăm cu supra de măsură, instituţia f…t-ului din România. Toată lumea începe să înjure Instituţia f…t-ului din România.
S.O. VÎNTU:
Nu, n-ai înţeles : ei sunt agresaţi în funcţie de interesele mele. Atât! Eu asta încerc să-ţi spun. Că dacă fixăm ca strategie că de mâine susţinem actele Guvernului, de mâine, trustul ăsta de presă, inclusiv Academia Caţavencu, susţine actul de guvernare. Asta încerc să-ţi spun.
D. BUŞCU:
Cu condiţia ca actul de guvernare să merite să fie susţinut. Pentru că dacă…
S.O. VÎNTU:
Nu, nu m-ai înţeles : singura condiţie care este aici este decizia lui Vîntu. Asta încerc să-ţi explic, Doruleţ.