-2.9 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialConstituţia preşedintelui, la mâna parlamentarilor

Constituţia preşedintelui, la mâna parlamentarilor

Sunt demnitarii mai presus decât cetăţenii obişnuiţi? La această întrebare speră consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu să găsească răspuns în motivarea judecătorilor.

Curtea Constituţională nu a permis modificarea Constituţiei pentru a face posibilă confiscarea averilor dobândite ilicit, nu a permis eliminarea imunităţii parlamentare care împiedică percheziţionarea şi arestarea aleşilor şi nu a admis textul constituţional care le-ar fi interzis judecătorilor să impună Executivului politica bugetară şi fiscală. Astfel, a menţinut pentru cei din urmă posibilitatea ca prin hotărâri judecătoreşti să-şi apere, între altele, salariile şi pensiile mari.

În esenţă, acestea sunt cele trei importante modificări constituţionale care erau necesare pentru a nu permite consolidarea unui stat mafiot. Singura posibilitate ca aceste articole din vii-toa–rea Constituţie să fie salvate sunt amendamentele care pot fi facute DOAR de către parlamentari, spune Ştefan Deaconu, consilier prezidenţial pe probleme juridice. „Vom trimite la Parlament proiectul de revizuire a Constituţiei împreună cu decizia Curţii Constituţionale şi cu punctul de vedere al Consiliului Legislativ. Parlamentarii le vor supune dezbaterii şi vor stabili forma finală a proiectului”, spune Deaconu.

Vor vota parlamentarii împotriva propriei imunităţi?

Consilierul prezidenţial mai spune că nu poate comenta decizia Curţii Constituţionale până când această instanţă nu-şi motivează hotărârea.

„Sunt foarte curios să văd cum se motivează, spre exemplu, păstrarea imunităţii parlametare care împiedică arestarea în condiţiile în care legea fundamentală a ţării prevede egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii şi vreau să aflu ce înseamnă pentru judecătorii constituţionali fraza «suprimarea unui drept fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică». Înseamnă oare că persoana care ocupă o demnitate publică este deasupra cetăţeanului obişnuit şi deasupra legii penale şi trebuie protejat?”, se întreabă Deaconu.

Cum revizuirea depinde de Parlament, iar Curtea Constituţională tocmai ce le-a conservat nu numai imunitatea, ci şi păstrarea averilor pe care nu le pot justifica, sunt slabe speranţe că aleşii noştri vor accepta eventualele amendamente propuse de parlamentarii Executivului care să salveze cele trei articole .

Boc: „Am pierdut o bătălie, nu şi războiul”

Ar mai fi o posibilitate pentru a împiedica, spre exemplu, îmbogăţirea ilicită: protestele, presiunea societăţii civile şi votul acordat la alegerile generale. Decizia de vineri a Curţii Constituţionale va amâna modernizarea statului. Şi va atrage din nou criticile SUA şi ale Uniunii Europene.

„Constituţia şi drepturile omului nu sunt un permis pentru a fura”, spunea în urmă cu două săptămâni Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti. Avertismentul nu a contat pentru judecătorii Curţii Constituţionale.

Premierul Emil Boc a declarat după decizia de vineri a Curţii Constituţionale că s-a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul cu averile ilicite.

Acesta speră, ca şi consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu, să se găsească soluţii în Parlament la articolele declarate neconstituţionale din proiectul Preşedinţiei.

Cele mai citite

Gerul de Bobotează aduce vânt de primăvară

ANM anunță că vremea se va încălzi săptămâna viitoare, cu temperaturi maxime de 7-9 grade Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo valabilă...

Circulație restricționată, din nou, pe podul Giurgiu-Ruse: Reparațiile capitale încep din 8 ianuarie

Lucrările vor fi desfășurate pe partea bulgară a podului, pe durata zilei, și vor implica circulație alternativă pe o singură bandă Ministerul român al Afacerilor...

Ministerul Sănătății vrea interzicerea de dulciuri, sucuri și junk food, la chioșcurile din școli

Proiectul de ordin, lansat în dezbatere, introduce o listă cu alimente recomandate, precum cerealele integrale, produsele din făină integrală și piureul de cartofi Ministerul Sănătății...
Ultima oră
Pe aceeași temă