-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialCodruţ Şereş ar putea scăpa de pedeapsă în dosarul de subminare a...

Codruţ Şereş ar putea scăpa de pedeapsă în dosarul de subminare a economiei

Fostul ministru Codruţ Sereş ar putea primi o pedeapsă mult mai mică în dosarul de subminarea economiei sau chiar s-ar putea dispune închiderea cazului, după ce instanţa supremă a anunţat schimbarea din oficiu a încadrării faptelor, ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri, informează Mediafax.

Astfel, pentru Şereş şi ceilalţi inculpaţi din dosar, acuzaţiile de complot şi subminarea economiei naţionale s-ar putea transforma în iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, respectiv abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

La termenul de miercuri al procesului, avocatul lui Sereş a arătat în faţa judecătorilor că fapta pentru care a fost trimis în judecată clientul său nu ar avea corespondent în noul Cod penal, astfel că, faţă de cel pe care îl apără, instanţa ar trebui să închidă cazul.

Citeşte şi: Dosarul privatizărilor strategice: Codruţ Sereş – 6 ani închisoare, iar Zsolt Nagy, 5 ani de închisoare cu executare

La rândul său, procurorul de şedinţă a spus că faptele corespondente din noul Cod penal sunt de constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi a cerut judecătorilor să continue judecata, prin prisma acestor fapte.

Instanţa a arătat că va preciza faptele de care s-ar face vinovaţi inculpaţii atunci când va lua decizia în acest dosar şi a anunţat avocaţii să se pregătească pentru 3 martie, când aceştia şi procurorul vor expune pledoariile finale.

Noul Cod penal prevede, pentru subminare economică, o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.

Pedeapsa pentru abuz în serviciu este închisoarea de la doi la şapte ani, cu menţiunea că dacă faptele au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Citeşte şi: Procurorii cer pedepse cu executare pentru Codruţ Sereş si Zsolt Nagy

Instanţa a ascultat, miercuri, şi cererile de schimbare de încadrare ale celor din dosar în raport cu infracţiunile din noile coduri.

În acest dosar, fostul ministru al Economiei, Codruţ Sereş, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în septembrie 2011, pentru că ar fi ascuns activităţile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, în urma cărora s-au adus prejudicii de aproximativ 165 de milioane de dolari.

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă