-2.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialAvocaţii lui Năstase au recuzat un judecător, ÎCCJ respinge cererea

Avocaţii lui Năstase au recuzat un judecător, ÎCCJ respinge cererea

Avocaţii care îl apără pe Adrian Năstase în dosarul Zambaccian au recuzat-o, joi, pe Ioana Bogdan, judecător numit recent la ICCJ, susţinând că aceasta este fost consilier al şefului DNA, Daniel Morar, şi că din acest motiv ar fi trebuit să se abţină, dar solicitarea apărătorilor a fost respinsă, informează Mediafax.

Astfel, avocaţii au invocat o situaţie de incompatibilitate şi au susţinut că Ioana Bogdan ar fi trebuit să se abţină, ei invocând şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care prevede că orice persoană are drept la un proces echitabil şi imparţial.

Avocatul Viorel Roş a spus că, în ultimii ani, procurorul – şef al DNA, Daniel Morar, a făcut „nenumărate referiri la dosare ale DNA” şi a apelat la opiniile consilierilor săi printre care şi la cele ale fostului consilier Ioana Bogdan.

La rândul său, Adrian Năstase a sugerat că acuzarea ar avea doi oameni în sală, respectiv procurorul de şedinţă, dar şi pe judecătorul fost consilier al şefului DNA.

Instanţa supremă a respins solicitarea de recuzare.

Pe de altă parte, judecătorii au admis cererea privind fotocopierea mai multe CD-uri, DVD-uri şi a trei hard-disk-uri, conţinând probe materiale ale procurorilor DNA din dosarul Zambaccian.

Instanţa a amânat dezbaterile în acest proces pentru 28 februarie.

Adrian Năstase a mai fost trimis în judecată în acest dosar în 13 noiembrie 2006. Ulterior, în 7 aprilie 2008, prin decizie definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus restituirea la Direcţia Naţională Anticorupţie a cauzei, pentru refacerea urmăririi penale, întrucât s-a apreciat că Adrian Năstase beneficiază de imunitatea conferită de calitatea de fost prim-ministru. Restituirea s-a făcut în baza unei decizii a Curţii Constituţionale (ulterioară trimiterii în judecată), care a admis o excepţie de neconstituţionalitate ce fusese invocată de Năstase în acest dosar.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, în 5 mai, trimiterea în judecată a lui Adrian Năstase, pentru luare de mită şi şantaj, a Danei Năstase pentru complicitate la luare de mită şi şantaj, dar şi a Irinei Jianu, fost inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru dare de mită şi spălare bani.

Procurorii au stabilit că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de prim-ministru – cu atribuţii de coordonare a activităţii membrilor Guvernului, de numire a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului şi a altor persoane ce îndeplinesc funcţii publice, cu atribuţii de control în ce priveşte activitatea miniştrilor şi atribuţii de control asupra autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale prin Aparatul de lucru al primului ministru – Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de 22.155.985.853,08 de lei vechi, adică aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004.

Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti, de pe strada Cristian Tell.

Cele mai citite

François Bayrou, premierul Franței: Elon Musk reprezintă o „nouă dezordine mondială”

Premierul francez, François Bayrou, a declarat că Franța trebuie să rămână fermă în fața unor figuri precum miliardarul Elon Musk, care reprezintă o „nouă...

Biden a scos Cuba de pe lista neagră a statelor care susțin terorismul

Președintele american în exercițiu Joe Biden a decis să retragă Cuba de pe lista neagră a statelor care susțin terorismul pentru a 'încuraja' discuțiile...

Tudorel Toader: Călin Georgescu ar trebui și va putea să candideze și românii să voteze

Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, spune Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgescu la alegerile...
Ultima oră
Pe aceeași temă