7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialAstărăstoae: Graba cu care ANI comunică suspiciuni denotă dorinţa de influenţare a...

Astărăstoae: Graba cu care ANI comunică suspiciuni denotă dorinţa de influenţare a alegerilor UMF

Rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, reclamat de ANI pentru abuz şi conflict de interese, susţine că graba cu care „o agenţie a statului comunică suspiciuni” îl face să creadă că se doreşte influenţarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de rector al UMF şi pentru cea de preşedinte al CMR.

Vasile Astărăstoae afirmă, prin intermediul unui comunicat, că miercuri dimineaţă a luat la cunoştiinţă că ANI „a transmis către presă un comunicat prin care, într-un limbaj insinuant, ambiguu, dar protectiv pentru agenţie”, este acuzat de conflict de interese şi abuz în serviciu, scrie Mediafax.

„Prin acest comunicat, ANI şi-a încălcat propria legislaţie de funcţionare. Mai mult, a încălcat dreptul la apărare deoarece nu mi-a permis să îmi expun punctul de vedere şi să depun probe, conform procedurii. Potrivit legii 176, art 21, este obligatoriu ca cel care este evaluat de ANI să îşi exprime punctul de vedere, verbal sau în scris, într-un interval de 15 zile din momentul comunicării suspiciunilor. În cazul meu, acest interval de timp expiră în 17 decembrie 2011 şi, în consecinţă, termenul nu a fost epuizat”, se arată în comunicatul semnat de Vasile Astărăstoae.

Rectorul UMF Iaşi susţine că are probe foarte clare pentru a demonta toate acuzaţiile care i se aduc, precizând că de aceea ANI „în mod prudent foloseste termenii de «suspiciuni», «indicii» şi nu face nicio afirmaţie tranşantă”.

„Sunt de principiul că un proces nu trebuie să se desfăşoare pe sticlă sau în ziare, ci în faţa instanţelor abilitate unde îmi voi dovedi nevinovăţia”, mai spune Vasile Astărăstoae.

De asemenea, el susţine că graba cu care ANI „comunică suspiciuni” îl determină să creadă că se doreşte influenţarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de rector al UMF Iaşi şi pentru cea de preşedinte al Colegiului Medicilor din România (CMR).

„Graba cu care o agenţie a statului comunică suspiciuni mă face să cred că există o dorinţă de a influenţa rezultatul alegerilor pentru funcţia de rector al UMF Iaşi, care au loc în 16 decembrie, şi a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România, care se desfăşoară tot în această perioadă”, mai spune Astărăstoae.

„Acest lucru este inacceptabil şi inadmisibil şi cer ca ANI să răspundă în faţa legii pentru încălcarea dreptului la apărare. Cei care îşi inchipuie că prin astfel de manevre pot influenţa categorii profesionale precum medicii şi profesorii – marginalizate în Romania – şi că pot bloca vocile critice se înşeală”, mai arată rectorul UMF Iaşi. Directorul Institutului de Medicină Legală Iaşi şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, Vasile Astărăstoae, este reclamat de Agenţia Naţională de Integritate pentru conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

În urma evaluărilor declanşate în 24 octombrie 2011, s-a constatat că Vasile Astărăstoae, director al Institutului de Medicină Legală Iaşi şi rector al UMF Iaşi, a semnat, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, zece contracte de muncă, respectiv, de prestări servicii, în valoare totală de 204.759 de lei, încheiate între IML Iaşi şi UMF Iaşi, cu propria persoană, precum şi cu fiica sa, Daniela Astărăstoae, în cadrul derulării mai multor proiecte cu finanţare europeană.

 

 

Cele mai citite

Mesajul transmis de președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul Crăciunului

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 24 decembrie 2024, un mesaj cu prilejul Crăciunului. "Crăciunul este o sărbătoare a generozității și a compasiunii, a...

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...
Ultima oră
Pe aceeași temă