3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialAfacerile cu familia i-au adus unui primar PSD condamnare la închisoare

Afacerile cu familia i-au adus unui primar PSD condamnare la închisoare

Primarul comunei Meseșenii de Jos, Sandu Bercean, a fost condamnat la șase luni de închisoare cu executare de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru conflict de interese în formă continuată și fals intelectual. Edilul a ajuns, vineri, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.

Instanța supremă a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinței penale pronunțate de Curtea de Apel Cluj în iunie 2013, prin care primarul fusese condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare, pentru că a achiziționat în perioada 2011-2012, pentru primăria Meseșenii de Jos, mărfuri de la magazinele soției și fiului și pentru că a angajat-o pe fiica sa în funcția de consilier personal. Rejudecând cauza, judecătorii Înaltei Curți l-au găsit vinovat pe edilul sălăjean de conflict de interese în formă continuată și fals intelectual, potrivit realitatea.net.

Pentru fiecare dintre cele trei capete de acuzare, Sandu Bercean a primit câte șase luni de închisoare, pentru ca, după contopirea pedepselor, acesta să fie obligat să execute o jumătate de an de detenție, interzicându-i-se totodată să aleagă ori să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dar și să ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Decizia este definitivă.

Procesul lui Sandu Bercean a început în 25 februarie 2013 la Curtea de Apel Cluj, edilul fiind acuzat de către procurori de conflict de interese, abuz în serviciu și fals intelectual. Potrivit rechizitoriului, în perioada 2007-2012, edilul din Meseșenii de Jos, în mod repetat, a achiziționat mărfuri de la o firmă la care era asociată soția lui, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru aceasta din urmă de peste 145.000 de lei. De asemenea, în perioada 2011 — 2012, acesta a achiziționat mărfuri de la o altă firmă, al cărei asociat unic este fiul său, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru acesta din urmă în valoare de circa 15.000 de lei. Cu mărfurile respective a fost aprovizionat Centrul de Zi aflat în subordinea Primăriei Meseșenii de Jos. 

Un alt motiv pentru care edilul a fost trimis în judecată îl reprezintă o dispoziție emisă la finalul anului 2009, prin care fiica sa a fost angajată în funcția de consilier personal.

În luna iunie, judecătorii Curții de Apel Cluj l-au condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare condiționată, cu un termen de încercare de doi ani și patru luni. Atât primarul, cât și procurorii clujeni au făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța admițând doar demersul celor din urmă.

Sandu Bercean se află la cel de-al treilea mandat de primar al comunei Meseșenii de Jos, este secretar executiv al PSD Sălaj și vicepreședinte al Asociației Comunelor din România.

Cele mai citite

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...
Ultima oră
Pe aceeași temă