1.1 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialWashingtonul consideră că ancheta deschisă de Tribunalul Penal Internaţional în Afganistan este...

Washingtonul consideră că ancheta deschisă de Tribunalul Penal Internaţional în Afganistan este nejustificată

Ancheta iniţiată de Tribunalul Penal Internaţional asupra posibilelor crime de război săvârşite de forţele americane în Afganistan nu este „nici justificată nici potrivită”, a declarat marţi Departamentul de Stat american, a doua zi după publicarea unui raport preliminar pe această temă, relatează Le Figaro.

În respectivul raport care anunţa deschiderea anchetei este precizat faptul că „există motive rezonabile pentru a crede” că trupele americane au torturat 61 de prizonieri în Afganistan şi alţi 27 în locuri de detenţie deţinute de CIA în Polonia, Lituania şi România, între 2003 şi 2004. Detalii aici.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Elizabeth Trudeau, a amintit că SUA nu a ratificat statutul Tribunalului Penal Internaţional şi nu-i recunoaşte jurisdicţia.

Cele mai citite

VIDEO. Au apărut imagini cu hoțul care a furat 3 picioare amputate de la Cantacuzino

În Capitală a avut loc un furt șocant, când un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Imaginile de la camerele...

Horoscop 15 ianuarie 2025. Leii trebuie să își păstreze calmul

Horoscop 15 ianuarie 2025. Sfaturi utile pentru fiecare zodie, cu privire la cum să abordeze diferite provocări și cum să se pregătească pentru ziua...

Zelenski a discutat cu Macron despre „desfășurarea de contingente” militare străine în Ucraina

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat luni că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre sprijinul pentru Ucraina și o' eventuală 'desfășurare...
Ultima oră
Pe aceeași temă