13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialVIDEO Igor Dodon nu știe cine sunt prietenii Moldovei. Chișinăul a primit...

VIDEO Igor Dodon nu știe cine sunt prietenii Moldovei. Chișinăul a primit cei mai mulți bani de la UE, România și America. Câți bani au dat rușii și turcii

Președintele moldovean Igor Dodon a declarat, recent, că prietenii Chișinăului  și ai Găgăuziei sunt Rusia și Turcia. Totuși, Republica Moldova a primit cei mai mulți bani  pentru dezvoltare de la Uniunea Europeană, Banca Mondială, dar și România și Statele Unite ale Americii, arată o analiză publicată de Europa Liberă.

Sâmbătă, în timp ce participa la ”ziua creării Găgăuziei”, în 19 august 1990, Dodon a susținut, într-un discurs că  „cei mai apropiați prieteni ai Găgăuziei, dar și ai Republicii Moldova, sunt Rusia și Turcia”. 



Pe de altă parte, un raport dat publicităţii de cancelaria de stat de la Chișinău cu privire la asistenţa pentru dezvoltare de care a beneficiat Republica Moldova anul trecut arată că cei mai importanţi cinci donatori ai Republicii Moldova în 2016 au fost UE, Banca Mondială, Agenţiile ONU, România şi America. Aceşti cinci parteneri de dezvoltare au oferit 76 la sută din asistenţa de care a beneficiat Republica Moldova în 2016, restul 24 la sută din ajutoare au fost oferite de alţi 11 donatori, printre ei Suedia, Germania, Austria, Cehia, Japonia. Nici Rusia, nici Turcia nu figurează în topul celor 16 mari donatori.

Uniunea Europeană a fost liderul absolut al donațiilor către Republica Moldova, care a finanțat 145 de proiecte, în valoare de peste 645 milioane de euro. 

În ceea ce privește situația Găgăuziei, regiunea a primit între 2011 și 2015 din partea Românieipeste 9 milioane de lei, mai mult decât suma investită de Turcia, care s-a ridicat la 6,5 milioane de lei. Rusia, în schimb, a ajutat Găgăuzia cu cereale și motorină și a finanțat gărzi patriotice și școli de vară în care găgăuzii învață despre autonomie. 



Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă