8.9 C
București
duminică, 20 octombrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Merkel laudă eforturile forțelor de ordine și îi asigură pe germani...

VIDEO. Merkel laudă eforturile forțelor de ordine și îi asigură pe germani că sunt în siguranță

Cancelarul Angela Merkel a declarat că Germania este în doliu, după atacul armat de la Munchen, în care au murit 10 oameni și au fost răniți 27. 

”Suntem alături de voi și suferim cu voi”, a arătat Merkel. Ea a mai spus că poate înțelege de ce oamenii se întreabă acum dacă sunt în siguranță în spațiile publice. Cancelarul german a dat asigurări că toată lumea este în siguanță și a lăudat eforturile ”fenomenale” ale forțelor de ordine, de vineri noaptea. 

Citește și: VIDEO+FOTO. Atac armat la Munchen, cu 10 morți și 27 de răniți. Atacatorul, un tânăr german de origine iraniană, de 18 ani, s-a sinucis. Posibilă legătură cu Breivik, autorul masacrului din Norvegia. Merkel: Germania, în doliu

„Îi deplângem cu toţii – şi spun acest lucru în numele întregului guvern federal – cu inimă grea pe toţi aceia care nu se vor mai întoarce niciodată la familiile lor”, a spus Merkel. „Pentru familii, părinţi şi copii pentru care astăzi totul pare inutil şi fără sens, vă spun personal şi în numele multor, multor altora din Germania: vă împărtăşim durerea, ne gândim la voi şi suferim alături de voi”, a adăugat ea, vorbind despre „o noapte a ororii”, o seară „greu de îndurat”. 

Totodată, Merkel s-a angajat că serviciile de securitate vor face tot ce le stă în putinţă pentru a se asigura „siguranţa şi libertatea oamenilor”. Acestea sunt primele comentarii publice făcute de Merkel după atacul de vineri, în care un tânăr germano-iranian în vârstă de 18 ani, bănuit că suferea de afecţiuni psihice, a împuşcat nouă oameni şi a rănit 27 după care s-a sinucis. 

Cancelarul german a promis că se vor afla exact motivele care l-au făcut pe tânărul germano-iranian să ucidă nouă persoane la Munchen şi că se va investiga radicalizarea islamistă a refugiatului care a atacat luni cu un topor pasagerii dintr-un tren. 

Cancelarul german a susţinut această intervenţie după o reuniune specială a cabinetului de securitate, convocat pentru a discuta despre atacul de la centrul comercial din Munchen şi un restaurant fast food aflat în apropiere.

 

 

Cele mai citite

Maia Sandu: Țara mea, Moldova, e următoarea țintă a Rusiei

Vladimir Putin e hotărât să ne zdrobească tânăra democrație, iar dacă Ucraina va cădea va continua cu noi, a afirmat Maia Sandu Preşedinta pro-occidentală Maia...

Aterizare de urgență pe Aeroportul „Henri Coandă” a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord

Reprezentanții aeroportului au anunțat că traficul aerian nu a suferit modificări, din cauza incidentului Aeronava aparţine companiei Wizz Air și a solicitat duminică, 20 octombrie,...

Bursa de la București a scăzut în fiecare zi a săptămânii

Indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti a înregistrat a cincea sesiune consecutivă de scăderi în 7 zile Dinamica indicelui a fost determinată...
Ultima oră
Pe aceeași temă