11.7 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn avion turcesc de transport marfă s-a prăbușit peste un sat din...

Un avion turcesc de transport marfă s-a prăbușit peste un sat din Asia Centrală. Cel puțin 32 de morți

Un avion turcesc de transport marfă s-a prăbușit, luni, lângă aeroportul Manas din Kîrgîzstan, cel puțin 32 de persoane pierzându-și viața, infornează presa internațională.

Printre persoanele decedate se află și șase copii. Majoritatea victimelor sunt locuitori ai satului unde a căzut aeronava.

Aparatul, de tip Boeing 747, a încercat să aterizeze în condiții de ceață densă, au precizat oficiali din Kîrgîzstan.

După un bilanț inițial de 16 victime, apoi de 20, ministerul Sănătății din Kîrgîzstan a oferit un bilanț de „32 de morți, dintre care cei patru piloți”.

Agenția locală de presă Akipress informează că 14 ambulanțe, inclusiv 56 de medici și de psihologi, s-au deplasat la locul tragediei.

La ora locală 7,40 (1,40 GMT), „un avion cargo operat de o companie turcă, venind de la Hong Kong, s-a prăbușit în apropierea aeroportului Manas (la Bișkek) din cauza unor condiții meteo nefavorabile”, a indicat, pentru un radio local, un responsabil al ministerului pentru situații de urgență, Mukhammed Svarov, citat de AFP.

Cel puțin 15 case au fost distruse, a precizat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Elmira Cheripova.

„Avionul s-a prăbușit peste case, a omorât familii întregi”, a povestit pentru France Presse un martor al accidentului. „Nu a rămas nimic din case, oamenii au fost uciși cu toată familia și copiii lor, multe persoane dormeau”.

Prăbușirea avionului a avut loc în zona satului Datcha-Suu, foarte apropiat de aeroportul capitalei.

Președintele kîrgîz, Almazbek Atambaiev, și-a anulat vizita în China pentru a merge la locul catastrofei.

Potrivit administrației aeroportului, avionul ar fi trebuit să facă o escală la Manas, lângă capitala Bișkek, pe drumul său de la Hong Kong la Istanbul. Aparatul s-ar fi prăbușit când încerca să aterizeze pe o vizibilitate redusă, la ora locală 7,31 (1,31 GMT).

 

 

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Controversata campioană olimpică Imane Khelif caută dreptatea în instanță!

Imane Khelif, campioană olimpică la box la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a inițiat o acțiune în justiție împotriva publicației franceze Le Correspondant,...

Kamala Harris, după înfrângere: Nu este momentul să ne ridicăm mâinile, este timpul să ne suflecăm mânecile

Harris a spus că l-a sunat pe Trump pentru a-l felicita și a promis că îl va ajuta să facă o tranziție pașnică a...

Controversata campioană olimpică Imane Khelif caută dreptatea în instanță!

Imane Khelif, campioană olimpică la box la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a inițiat o acțiune în justiție împotriva publicației franceze Le Correspondant,...
Ultima oră
Pe aceeași temă