18.8 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialUE condamnă parada prizonierilor de război de la Donețk

UE condamnă parada prizonierilor de război de la Donețk

Uniunea Europeană (UE) a condamnat, luni, parada prizonierilor de război organizată duminică, la Doneţk, de insurgenţIi proruşi, , relatează AFP, conform Mediafax.

"Condamnăm cu fermitate parada militarilor ucraineni organizată ieri de grupări ilegale, pe străzile din Doneţk, unde prizonierii au fost atacaţi şi insultaţi", a anunţat un purtător de cuvânt al Serviciului european de acţiune externă.

"Aceste lucruri sunt inacceptabile şi reprezintă încălcări ale reglementărilor internaţionale", adaugă instituţia europeană.

Insurgenţii proruşi din oraşul ucrainean Doneţk au prezentat duminică, în faţa unei mulţimi adunate în centrul oraşului rebel, zeci de militari ucraineni capturaţi în ultimele săptămâni, în timp ce restul Ucrainei celebra Ziua Independenţei. Militarii, capturaţi în cursul luptelor din estul Ucrainei, au fost aduşi în Piaţa Lenin din Doneţk, unde oamenii adunaţi i-au huiduit şi au scandat "fasciştii". În paralel, la Kiev se desfăşura o paradă organizată de Administraţia proocidentală cu ocazia Zilei Independenţei Ucrainei.

Armata ucraineană este implicată, de câteva luni, în confruntări cu insurgenţi separatişti proruşi, în regiunile Doneţk şi Lugansk.

Cele mai citite

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...

Jucătoare de tenis cunoscute la pariuri

Tenisul feminin a oferit, de-a lungul timpului, partide memorabile ce nu pot fi uitate de pasionații acestui sport. Nume importante din circuitul WTA au...

Israelul a lovit mii de facilități militare ale Hezbollah din Liban

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează...
Ultima oră
Pe aceeași temă