-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialTurcia dezincriminează relațiile sexuale cu copii sub 15 ani. Occidentul protestează. Ankara...

Turcia dezincriminează relațiile sexuale cu copii sub 15 ani. Occidentul protestează. Ankara respinge acuzațiile

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Austriei la Ankara a fost convocat sâmbătă seara la Ministerul de Externe al Turciei din auza unui „incident” survenit pe aeroportul din Viena, informează duminică AFP, citată de Agerpres.

Turcia i-a prezentat diplomatului austriac un protest față de un mesaj de informare care rula pe ecranele din aeroportul din Viena, mesaj care anunța că „Turcia autorizează relațiile sexuale cu copiii sub 15 ani”.

„Protestul nostru a fost transmis părții austriece. Acest anunț afectează imaginea Turciei și este fals”, a declarat o sursă diplomatică turcă, sub rezerva anonimatului.

Pe ecranele din aeroportul din Viena sunt difuzate titluri din ziarele austriece, iar bannerul incriminat aparținea cotidianului Kronen Zeitung. Acesta a fost îndepărtat de către autoritățile aeroportuare după demersurile făcute de către Turcia, a indicat agenția de presă Dogan.

Nu este primul incident de acest fel. La 3 august, același ziar publica un mesaj care se derula pe unul dintre ecranele aeroportului din Viena, cu textul  „Dacă mergeți în Turcia, îl susțineți pe Erdogan”. Și acesta a fost retras, la solicitarea autorităților turce.

AFP amintește că, luna trecută, Curtea Constituțională din Turcia s-a pronunțat în favoarea înlăturării unei dispoziții din codul penal care caracteriza orice act sexual cu un minor sub 15 ani drept „abuz sexual”, o decizie denunțată de societatea civilă.

Și ministrul de externe suedez Margot Wallström a denunțat duminică decizia celei mai înalte autorități judiciare din Turcia. „Decizia turcă de a permite raporturi sexuale cu copii sub 15 ani trebuie schimbată. Copiii au nevoie de mai multă protecție, nu de mai puțină, împotriva violenței și a abuzurilor sexuale”, a scris ea pe contul său de Twitter.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă