0.2 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSpecialTurcia confirmă că Hayat Boumeddiene se află în Siria din 8 ianuarie

Turcia confirmă că Hayat Boumeddiene se află în Siria din 8 ianuarie

Hayat Boumeddiene, partenera autorului luării de ostatici omorât vineri de către poliţie la Paris, căutată în Franţa, a intrat în Siria pe 8 ianuarie, prin Turcia, a confirmat luni ministrul turc de Externe Mevlüt Cavusoglu, relatează AFP, preluat de Mediafax.

O sursă turcă din domeniul securităţii a declarat pentru AFP că partenera lui Amedy Coulibaly – unul dintre cei trei jihadişti împuşcat mortal vineri în încheierea luării de ostatici, după ce a executat patru persoane, într-un magazin cu specific evreiesc de la periferia pariziană – a intrat în Turcia pe 2 ianuarie şi că, probabil, de aici a plecat în Siria.

"A intrat în Turcia pe 2 ianuarie, venind de la Madrid. Există imagini (în care apare), pe aeroport", a confirmat şeful diplomaţiei turceşti. "Ea a rămas după aceea împreună cu altă persoană într-un hotel din Kadiköy. Ulterior a trecut în Siria, pe 8 ianuarie, arată datele ei telefonice", a adăugat ministrul.

Potrivit sursei din domeniul securităţii, contacte sâmbătă de AFP, tânăra avea un bilet dus-întors Madrid. La fel ca această sursă, cotidianul proguvernamental Yeni Safak afirma în ediţia de luni că Hayat Boumeddiene s-a dus, după aceea, în oraşul Sanliurfa (sud-est), situat în apropiere de frontiera siriană.

Ziarul adaugă că ea a intrat în Siria prin postul de frontieră Akçakale, unul dintre punctele de trecere frecventate de străini care se alătură unor mişcări jihadiste, ca gruparea Statul Islamic (SI), aflate în război cu regimul de la Damasc.

Cele mai citite

OMS cere din nou Chinei date despre înţelegerea modului în care a început pandemia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei – la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 – să împărtăşească datele şi...

Israelul a interceptat două „proiectile” trase deasupra teritoriului său din nordul Fâșiei Gaza

Armata israeliană a anunţat luni că a interceptat două "proiectile" trase deasupra teritoriului israelian din nordul Fâşiei Gaza, unde este în război de peste...

Cererile de recuzare ale judecătoarei din dosarul lui Călin Georgescu au fost respinse

Un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a respins luni, ca neîntemeiate, cererile avocaţilor lui Călin Georgescu de recuzare a judecătoarei care se...
Ultima oră
Pe aceeași temă