Valul de nemulțumire populară față de președintele Barack Obama a măturat instituțiile politice ale SUA, iar în vârful său s-a aflat Partidul Republican, care a obținut majoritatea în Senat și și-a consolidat majoritatea fotoliilor de guvernator în state ce joacă un rol-cheie în alegerile prezidențiale. Acest lucru poate aduce schimbări majore în domenii esențiale precum securitatea și comerțul, cu impact decisiv asupra Europei și, implicit, a României.
Dacă alegerile de marți din America ar fi fost un război, atunci rezultatul lor nu poate fi descris altfel decât ca un masacru. Cu o excepție sau două, și acestea în state „albastre” (în Statele Unite culorile politice sunt alocate invers față de în Europa – albastru pentru stânga democrată și roșu pentru dreapta republicană), republicanii au câștigat tot ceea ce puteau câștiga. Și-au mărit majoritatea în Camera Reprezentanților la 245 de mandate, cea mai mare de la Harry Truman până azi. La Senat, cum scrie New York Times, ziar care nu poate fi suspectat de simpatii conservatoare, nu numai că republicanii au câștigat acolo unde erau favoriți, dar „confruntări despre care s-a spus că au fost strânse nu au fost deloc strânse, iar cele în care se aștepta ca democrații să câștige cu un scor strâns au fost câștigate strâns de republicani”. În total, șapte mandate de senatori au trecut de la democrați la republicani și o dată cu ele și majoritatea în Senat, unde democrații au rămas cu 45, iar republicanii au deja 52, cu șanse bune să obțină încă unul la turul al doilea din Louisiana, unde au existat doi candidați republicani care, împreună, au strâns 56 de procente.
Potrivit aceluiași New York Times, rezultatele de marți concurează la titlul de cele mai distructive pentru partidul prezidențial cu cele din 1974 din timpul mandatului lui Richard Nixon (republican) și 1994, sub Bill Clinton (democrat). Încă și mai proastă pentru democrați este combinația de state care acum înclină spre dreapta – „cea mai rea de la Dwight Eisenhower încoace”, a admis Obama într-un interviu, în condițiile în care este vorba de state din Est, Centru și Vest, dintre care unele au fost câștigate de actualul președinte atât în 2008, cât și în 2012. În sfârșit, cireașa de pe tort o constituie victoria candidaților republicani în cursele pentru guvernatori, dintre care s-au remarcat în special cele ale lui Scott Walker în Wisconsin, un stat în care Obama a câștigat de două ori și același Walker a fost reconfirmat după ce sindicatele au forțat un vot pentru demiterea lui, și Rick Scott în Florida, unde a fost reales deși nu demult era considerat mână moartă. Florida și-a câștigat rolul crucial pentru alegerile prezidențiale în 2000 la confruntarea dintre George W. Bush și Al Gore și, de atunci, rezultatele din acest stat – strânse de fiecare dată – au fost esențiale pentru stabilirea câștigătorului alegerilor prezidențiale.
Dilemele lui Obama
Nu că situația nu s-ar putea schimba dramatic în doi ani. După dezastrul din 1994, Clinton a revenit spectaculos în 1996, când a fost reales și a terminat cei opt ani de mandat cu una dintre cele mai ridicate cote de popularitate din istoria președinților americani. Pentru Barack Obama, multe dintre opțiunile politice s-au închis ieri, iar cele care s-au deschis nu îi sunt neapărat pe plac. Pentru a rămâne relevant în plan legislativ, Obama va trebui să învețe să lucreze din greu împreună cu republicanii la formule de compromis, în condițiile în care nu a făcut până acum nici una, nici alta. Domenii de compromis au fost identificate în zona comerțului, unde atât Casa Albă, cât și majoritatea republicană susțin reducerea taxelor vamale și schimbul liber inclusiv cu tratatul cu Uniunea Europeană sau în privința reformei sistemului de impozitare.
Liber la exportul de gaze?
Domeniul în care vor apărea cu siguranță confruntări va fi energia. În 2008-2010, Obama a încercat să treacă prin Congres o lege care limita drastic emisiile de dioxid de carbon și pedepsea producătorii de energie pe bază de resurse convenționale în favoarea celor din energiile regenerabile. A fost un eșec atunci și un eșec va rămâne și în următorii doi ani.
De atunci, Statele Unite au trecut printr-o revoluție a gazelor și petrolului de șist care a dus la o scădere a prețului la energie ce a făcut din nou industria americană competitivă pe plan global. Republicanii încearcă de mult să elimine constrângerile privind explorarea și exploatarea unor perimetre, dar mai ales și-au propus să ridice interdicția privind exportul de hidrocarburi americane, adoptată la sfârșitul anilor 1970.
În condițiile în care, foarte recent, Arabia Saudită a redus masiv prețul petrolului pe care îl exportă pe piața americană și l-a crescut pentru piața asiatică, marile corporații petroliere vor încerca să convingă Congresul să reducă presiunea concurențială prin ridicarea embargoului asupra exporturilor. Or, dacă gazul ieftin american își va găsi în sfârșit drumul spre piața europeană prin contracte spot, atunci întregul sistem al contractelor pe termen lung și al prețurilor legate de evoluția prețului petrolului pe care se bazează dominația Gazprom asupra pieței europene riscă să fie aruncat în aer. Pentru țările din Est precum Polonia, dependente de gazul rusesc, aceasta s-ar putea să fie cea mai bună veste din ultimii șase ani.
A doua veste bună pentru Europa de Est și, deci, și pentru România va fi sfârșitul politicii lipsite de sens a resetării relațiilor cu Rusia. Vor avea grijă de asta senatori precum John McCain, unul dintre cei mai vehemenți critici ai politicii timide a Casei Albe față de Rusia și față de amenințarea terorismului islamist. McCain era influent și din opoziție, dar acum va căpăta o poziție care-i va permite să influențeze deciziile administrației. În Congresul american nu există nonsensul din Parlamentul de la București unde șefia comisiilor parlamentare se distribuie după algoritm. La Capitoliu, partidul care are majoritatea își asumă conducerea tuturor comisiilor și, implicit, responsabilitatea pentru succesul sau eșecul agendei legislative pe care o promovează.
John McCain va deveni președintele uneia dintre cele mai puternice Comisii senatoriale, cea privind Forțele Armate. Din această poziție, nu va putea ordona acțiuni militare sau aloca fonduri Pentagonului, dar va putea verifica la sânge modul în care sunt utilizate fondurile în programele de înarmare sau în misiunile unde militarii americani sunt prezenți – în Orientul Mijlociu sau Europa de Est – și organiza audieri publice în care să cheme tot establishmentul militar să dea socoteală pentru misiunile desfășurate oriunde în lume, din Marea Chinei de Sud până în Ucraina. Că John McCain va superviza activitatea Pentagonului este o veste bună pentru noi și o veste nu chiar atât de bună pentru Vladimir Putin.
