Judecătorul George O'Toole le-a interzis juraţilor să se uite la televizor, să citească ziarele şi să navigheze pe internet.Ordinul judecătorului, cu aplicare imediată, nu se referă decât la informaţiile legate de atentatele de la maraton şi la proces, în care este judecat autorul acestora, Djohar Ţarnaev, în vârstă de 21 de ani. Cei care nu respectă regulile vor fi pedepsiţi pentru "ultraj faţă de un magistrat" a precizat judecătorul. Dar juraţilor li se va permite să se întoarcă acasă în fiecare seară.
Procesul va avea loc de patru ori pe săptămână, de luni până joi, a precizat judecătorul. "Nu citiţi, nu priviţi, nu ascultaţi nimic în legătură cu acest caz", le-a spus judecătorul, precizând că acesta este un "ordin". Şi dacă daţi din întâmplare peste ceva, "vă rog daţi pagina, schimbaţi canalul sau închideţi ecranul".
Nu se pune problema ca juraţii să caute pe Google ceva despre proces sau să urmărească reţelele de socializare.
În încercarea de a se forma un juriu imparţial în acest caz foarte mediatizat şi care va "continua să fie" foarte mediatizat, 1.200 de persoane au fost convocate la tribunalul federal din Boston în grupuri de câte 200-250 de persoane, cărora judecătorul le va repeta aceleaşi sfaturi, în prezenţa acuzatului, mai scrie Mediafax.