0.2 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSpecialSUA: Începe procesul lui Djohar Ţarnaev, singurul suspect în atentatul de la...

SUA: Începe procesul lui Djohar Ţarnaev, singurul suspect în atentatul de la maratonul din Boston

Djohar Ţarnaev, tânărul musulman de origine cecenă, singurul suspect în atentatele de la Boston, riscă pedeapsa cu moartea pentru atentatele de la Boston, cele mai grave comise de la 11 septembrie în Statele Unite. Au murit trei oameni atunci, între care un copil, şi 264 de oameni au fost răniţi după ce două bombe artizanale au explodat la un interval de 12 secunde una de cealaltă, în mijlocul unei mulţimi adunate la linia de sosire a maratonului, informează Mediafax.

El va fi singur la proces. Fratele său mai mare, Tamerlan, în vârstă de 26 de ani, pe care apărarea ar urma să îl prezinte drept creierul acestor atentate pe care fraţii par să le fi pregătit singuri, a fost ucis patru zile mai târziu, în timpul unei confruntări violente cu poliţia.

Procesul, care ar urma să dureze cel puţin trei luni, va trezi amintiri dureroase. Unele victime, precum Liz Norden, ai cărei fii au rămas fără câte un picior, şi-au promis să nu lipsească nicio zi de la proces, pentru a încerca să înţeleagă. Altele, precum Heather Abbott, în vârstă de 40 de ani, căreia i-a fost, de asemenea, amputat un picior, au ezitat în cele din urmă. Alţii refuză chiar să îl vadă pe Ţarnaev, un student care părea să se fi integrat bine în momentul comiterii faptelor. Ajuns în regiunea Boston în urmă cu opt ani împreună cu familia, el a fost naturalizat în 2012.

Selecţia juraţilor va dura cel puţin două săptămâni: 1.200 de persoane au fost convocate la tribunal. Luni dimineaţa, un prim grup de 200-250 de persoane va primi un chestionar de completat, însoţit de o serie de recomandări. Luni după-amiază, va fi convocat un al doilea grup. Scenariul va fi acelaşi marţi şi miercuri. Procesul va fi apoi amânat până la sfârşitul săptămânii viitoare, pentru a lăsa timp apărării şi acuzării să studieze aceste chestionare. Ulterior va începe procesul de eliminare, până când părţile se vor înţelege asupra a 12 juraţi şi şase înlocuitori.

 

Cele mai citite

Israelul a interceptat două „proiectile” trase deasupra teritoriului său din nordul Fâșiei Gaza

Armata israeliană a anunţat luni că a interceptat două "proiectile" trase deasupra teritoriului israelian din nordul Fâşiei Gaza, unde este în război de peste...

Cererile de recuzare ale judecătoarei din dosarul lui Călin Georgescu au fost respinse

Un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a respins luni, ca neîntemeiate, cererile avocaţilor lui Călin Georgescu de recuzare a judecătoarei care se...

Putin împlinește 25 de ani de domnie absolută pe 31 decembrie

Preşedintele rus Vladimir Putin sărbătoreşte 25 de ani de putere absolută pe 31 decembrie, un sfert de secol în care şi-a eliminat toţi duşmanii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă