Celula antitero belgiană a adresat tuturor serviciilor de poliţie din ţară un mesaj de alertă de ameninţare iminentă – jihadişti ai Statului Islamic pregătesc atentate în Belgia şi Franţa.
Valul de atentate care atinge SUA şi Franţa nu s-a terminat. După masacrul homofob din Orlando, Florida şi a doua zi după asasinarea în apropiere de Paris a unui cuplu de poliţişti de către un islamist radicalizat, poliţia belgiană a fost avertizată că un mic grup de extremişti ai Statului Islamic au părăsit Siria şi se îndreaptă spre Franţa şi Belgia pentru a lansa atacuri teroriste. Potrivit unei note, obţinute de site-ul belgian Derniere Heure, „combatanţii Statului Islamic au părăsit Siria în urmă cu o săptămână şi jumătate cu destinaţia Europa prin Turcia şi Grecia, pe o navă, fără paşaport“ şi nota continuă: „Aceste persoane se vor separa în două grupuri, unul pentru Belgia, altul pentru Franţa, pentru a comite atentate în grupuri de câte doi“.
Potrivit informaţiilor primite, aceste persoane ar fi deja în posesia armamentului necesar şi acţiunile lor „ar fi iminente“. În ce priveşte Belgia, ar fi vizate trei tipuri de ţinte – un fast-food american, un mare centru comercial şi un comisariat. Pentru contra-terorismul belgian, „ar fi vorba de celule adormite ale Statului Islamic în Europa (…) Franţa rămâne ţinta de predilecţie pentru SI“, dar „nu putem exclude că ar putea executa unul sau două atentate şi în Belgia (…) În caz de noi atentate, vor viza să facă maximum de victime şi ar putea avea în vedere mai multe infrastructuri (comunicaţii, nucleare…)“.
Ţinte potenţiale
În nota serviciilor antitero lista ţintelor potenţiale este extinsă – în afara personalităţilor belgiene şi străine, între care familia regală şi mai mulţi miniştri în funcţie, porturi, aeroporturi, mijloace de transport, gări internaţionale, 15 ambasade, sedii ale organizaţiilor europene şi internaţionale şi clădiri publice, noua listă adaugă „adunările provocate de EURO2016 în Belgia (ecrane gigant în spaţii publice), spitale şi în special spitalul militar, centre comerciale, marile hoteluri, concerte, festivităţi şi locuri de divertisment, străzi comerciale şi zone pietonale, locuri de cult etc“.
Franţa şi Belgia sunt în stare de alertă după atacurile Statului Islamic de la Paris, de anul trecut care au ucis 130 de persoane, şi după atentatele sinucigaşe din martie de la Bruxelles, soldate cu 32 de morţi. Statul Islamic a ameninţat cu atentate în timpul Campionatului mondial de Fotbal, EURO 2016, care se derulează în zece oraşe din Franţa în această lună.
În Belgia, experţii în securitate au precizat că informaţiile nu au impact direct asupra actualului nivel de alertă. Centrul de analiză a ameninţării a declarat, miercuri, că menţine alerta de securitate în Belgia la nivelul actual de 3 din 4 posibil, ceea ce înseamnă că ameninţarea este considerată serioasă, posibilă şi probabilă. În Franţa, responsabilii cu securitatea au precizat că informaţiile primite privind posibile ameninţări provenite din Siria nu au fost încă verificate. „Este important să reamintim că informaţii credibile arată că sute de jihadişti există deja în Europa pregătiţi să lovească. Ei sunt adevărata ameninţare“.
Mesajul lui Abrini
Deţinut în închisoarea din Beveren, teroristul atentatelor de la Bruxelles, Mohamed Abrini, coresponda pe ascuns cu alt suspect.
Traficul a fost descoperit întâmplător marţi de un co-deţinut care a prevenit imediat conducerea penitenciarului. El a interceptat un bilet în arabă în care Abrini a scris „este ceva care se mişcă în Franţa“.
Aparent, teroristul se folosea de un alt deţinut sau de un supraveghetor pentru a-i trimite mesaje lui Marouane El Bali, unicul supravieţuitor al asaltului de la Verviers, din 15 ianuarie 2015. Abrini este deţinut în aşteptarea extrădării spre Franţa. Poliţia a fost imediat anunţată.