1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialSondaj. Hillary Clinton, în fața lui Jeb Bush

Sondaj. Hillary Clinton, în fața lui Jeb Bush

Democrata Hillary Clinton ar obţine 54 la sută din voturi faţă de 41 la sută pentru republicanul Jeb Bush, într-un eventual scrutin prezidenţial în 2016, potrivit unui sondaj publicat luni, relatează AFP.

Fost guvernator al statului Florida în perioada 1999-2007, Jeb Bush a anunţat pe 16 decembrie că intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Potrivit unui sondaj anunţat luni de CNN, popularitatea lui Jeb Bush a crescut în comparaţie cu luna ianuarie. La începutul anului, el a obţinut 36 la sută din intenţiile de vot faţă de fosta secretară de Stat, care nu şi-a declarat candidatura.

Jeb Bush, în vârstă de 61 de ani, directorul unei fundaţii pentru reformarea sistemului educaţional, a menţionat că va forma în ianuarie o echipă pentru strângerea de fonduri şi campanie electorală.

Totodată, guvernatorul statului New Jersey, Chris Christie, ar obţine 13 la sută din intenţiile de vot, fiind urmat de neurochirurgul Ben Carson, fostul guvernator al statului Arkansas Mike Huckabee şi senatorul Rand Paul.

Democrata Hillary Clinton, în vârstă de 67 de ani continuă să pronunţe discursuri în mai multe localităţi americane, în special la universităţi, însă ea a amânat pentru 2015 orice anunţ privind candidatura sa.

Sondajul a fost realizat pentru CNN, pe un eşantion de 1.011 de adulţi şi are o marjă de eroare de trei puncte procentuale.

Cele mai citite

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

China dezvăluie un nou avion de luptă cu performanțe uimitoare

Un nou avion de luptă chinezesc cu rază lungă de acțiune a fost observat în zborul său inaugural, atrăgând atenția lumii datorită designului său...

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...
Ultima oră
Pe aceeași temă