2.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Nemţii vor să cazeze REFUGIAŢI în fostele lagăre DACHAU şi BUCHENWALD

FOTO. Nemţii vor să cazeze REFUGIAŢI în fostele lagăre DACHAU şi BUCHENWALD

Autorităţile germane pregătesc un adăpost pentru refugiaţi în incinta fostului lagăr de exterminare nazist de la Dachau.

Primarul din Dachau, Florian Hartmann, a emis un comunicat în care precizează că o anexă a fostului lagăr din sudul Germaniei va fi amenajată ca adăpost pentru persoanele fără locuinţă, inclusiv pentru refugiaţi.

Lagărul îşi redeschide porţile pentru “aproximativ 50 de oameni… care şi-au pierdut casele”, a explicat primarul, citat de AFP. Viitorii ocupanţi au fost descrişi de primar drept “cei mai slabi membri ai societăţii”.

Despre clădirea destinată acestora, primarul a recunoscut că “poartă povara istoriei, dar acum îi putem atribui un rol social util”.

Primarul şi-a motivat iniţiativa explicând că regiunea Dachau se confruntă cu o criză severă de locuinţe.

Citeşte şi: FOTO, VIDEO. Unde se află ÎNCHISOAREA cu deţinuţi atât de ÎNFRICOŞĂTORI, încât nu intră nici GARDIENII

Oraşul Dachau, cu 41.000 de locuitori, se află în apropiere de Munchen, capitala landului Bavaria, care este regiunea din Germania cea mai solicitată de refugiaţi.

43.000 de prizonieri au murit la Dachau

Lagărul de concentrare de la Dachau, primul din Germania, a fost deschis în martie 1933, la doar câteva săptămâni după ce Hitler a preluat puterea. El a fost destinat mai ales deţinuţilor politici.

În timpul regimului nazist, la Dachau au fost trimişi peste 206.000 de oameni, dintre care 43.000 au murit în lagăr. Ultimii prizonieri au fost eliberaţi de armata americană, la data de 29 aprilie 1945.

Lagărul are acum statutul unui muzeu. Poarta de fier originală a lagărului, care purta odioasa inscripţie “Arbeit macht frei” (“Munca te face liber”), a rămas în funcţiune până în anul 2014, când a fost furată, menţionează AFP.

Citeşte şi: FOTO. Propaganda lui Putin transmite ideile lui Stalin. Soldaţii sovietici au “eliberat” România, iar localnicii i-au primit cu entuziasm

Primarul Florian Hartmann face parte din Partidul Social Democrat. Pe blogul personal, Hartmann pledează “pentru un Dachau social”, în care toată lumea, inclusiv “oamenii în vârstă, pesoanele cu handicap, precum şi imigranţii să trăiască cu plăcere”.

Hatmann are studii superioare tehnice, fiind specialist în energie regenerabilă şi protecţia mediului.

Cine nu vrea la Dachau, poate merge la Buchenwald

Conform publicaţiei elveţiene Tribune de Geneve, proiectul de la Dachau nu este singular în Germania.

La începutul anului 2015, în zona lagărului de la Buchenwald (conceput după modelul celui de la Dachau), autorităţile locale au demarat un proiect pentru transformarea fostelor dependinţe ale lagărului în adăposturi pentru imigranţi.

Şi la Buchenwald, proiectul este extrem de controversat.

Citeşte şi: VIDEO. Vizitatorii lagărului de la AUSCHWITZ sunt ŞOCAŢI. Cum a decis administraţia să MODERNIZEZE muzeul

 

 

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ilie Bolojan crede că anularea alegerilor din primul tur al prezidențialelor este o „chestiune foarte sensibilă”

Ilie Bolojan, proaspăt preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă, este de părere că o eventuală anulare a primului tur al alegerilor...

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...

Elena Lasconi consideră că anularea turului I al alegerilor prezidenţiale ar fi o încălcare gravă a democrației

Candidatul USR la Preşedinţie, Elena Lasconi, a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă